Acasă Actualitate Liga Studenţilor Universităţii de Vest din Arad implicată în activităţi filantropice

Liga Studenţilor Universităţii de Vest din Arad implicată în activităţi filantropice

159
DISTRIBUIȚI

Filantropia este un mod al existenţei umane, o stare naturală a omului creștin, iubirea și simțul ajutorului fiind atributele noastre ca ființe trecătoare și concepute din dragostea creatoare pentru oameni. Maica Tereza ne-a lăsat o moștenire imensă, un adevărat stâlp al existenţei umane prin filantropie, citând cuvintele acestei mari personalități din lumea binelui şi a dragostei, înțelegem filantropia drept „chemarea dinăuntrul chemării”!

„În aşteptatea lui Moş Nicolae, la Fundația „VIS DE COPIL”, împreună cu cei mici am împodobit bradul. Mulțumesc studenților pentru implicare și copiilor că ne-au permis să trăim și noi împreună cu ei bucuria copilăriei. Sfântul Nicolae să-și coboare ochii asupra voastră și să vă dăruiască fericire și liniște!” – spune Denisa Jurca, reprezentanta Ligii Studenţilor UVVG.

În pragul sărbătorilor de iarnă, Liga Studenților împreuna cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a realizat o colectă de haine, jucării, alimente şi cadouri pentru familiile care sunt în dificultate, încercând să aducă un zâmbet cald și inocent pe fețele copiilor. LSUVVG se implică şi în activități sportive pentru persoane cu dizabilități, alături de Asociația INTEGRA, încercând să fructifice cât mai profund posibil fericirea participanților. O altă activitate care se desfășoară pe toate palierele UVVG este donarea de sânge, de la cadre didactice până la studenți, tichetele de masă fiind donate prin Departamentul de filantropie.

„Dorința doamnei rector prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci este să dăruim şi să întâmpinăm sărbătorile înțelegând importanţa de a dărui semenilor noștri. Filantropia este un subiect de suflet pentru Liga Studenților, iar Denisa Jurca a fost săritoare din start în tot ceea ce înseamnă activități cu copii şi familiile nevoiașe. Nu doar echipa numeroasă de 45 persoane pe care a format-o, acțiunile pe care reușește să le desfășoare, ci şi sinceritatea şi iubirea pe care o emană când face astfel de gesturi, mă face să fiu sigur că am ales persoana potrivită ca manager al Departamentului de Filantropie. Mă bucur să văd numele şi amprenta LSUVVG pe astfel de acțiuni” – spune Arnold Marchiş, preşedintele Ligii Studenţilor Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.

 

Comentarii

comentarii