Acasă Eveniment Livius Cârstea, Sanitas Timiş: “S-a ajuns ca în unele spitale să nu...

Livius Cârstea, Sanitas Timiş: “S-a ajuns ca în unele spitale să nu aibă cine să întreţină curăţenia”

DISTRIBUIȚI

“Cea mai periculoasă prevedere a Ministerului Sănătăţii este legată de limitarea cheltuielilor de personal în unităţile sanitare cu până la 70%. Este greu de încadrat în acest procent cu banii de la casa de asigurări. E o utopie. Nu se poate”, a declarat Livius Cârstea, preşedintele Uniunii Sindicale “Sanitas” Timiş, joi, 22 septembrie.
37 de angajaţi au plecat de la Maternitatea Odobescu

Această revendicare, alături de multe altele, a fost trimisă noului ministru al Sănătăţii şi se aşteaptă o invitaţie la dialog. De asemenea, finanţarea unităţilor sanitare până la sfârşitul anului este o mare problemă, care va trebui rezolvată. Sporurile angajaţilor din sănătate au fost tăiate, dar nu au mai fost redate. Mai mult, este nevoie de o reevaluare, fiindcă sunt sectoare care nu primesc nimic, ceea ce nu este normal. Cârstea susţine că situaţia a ajuns atât de gravă încât s-a ajuns ca în spitale să nu aibă cine să întreţină curăţenia. Serviciul s-a externalizat, iar firmele cer bani mulţi, însă curăţenie în spital tot nu se face. “Ceea ce mă nelinişteşte foarte tare este faptul că tot mai mulţi angajaţi, nu numai din Timiş, ci din întreaga ţară părăsesc sistemul sanitar”, a spus Cârstea. Numai în 2010, cifra se apropie de 200. Numai din Maternitatea Odobescu, într-un an, au plecat 37 de angajaţi. Deficitul de personal se ridică la 109 persoane.

Un pericol pentru statul român

Şi Federaţia “Solidaritatea Sanitară” a luat poziţie faţă de fenomenul migraţiei angajaţilor din sănătate, care reprezintă pentru statul român un adevărat pericol.
Dr. Viorel Rotilă, preşedintele federaţiei, a precizat că a solicitat Ministerului Sănătăţii să depună mai multe eforturi pentru îmbunătăţirea mediului intern, inclusiv a condiţiilor de muncă. Aceasta este unica soluţie pentru a stimula medicii specialişti să rămână în unităţile sanitare din ţară.
“Având în vedere contextul extern şi, mai ales, cel intern, şi ţinând cont de rezultatele monitorizării continue pe care o facem asupra procesului migraţiei din sistemul sanitar, apreciem că modernizarea directivei privind calificările profesionale va avea drept rezultat, odată cu înlesnirea procedurilor de recunoaştere şi acces pe piaţa muncii a altor state din UE şi o creştere semnificativă a profesioniştilor din sistemul sanitar românesc care vor pleca la muncă în străinătate. Punerea în dezbatere publică a acestei teme dovedeşte interesul statelor occidentale în atragerea forţei de muncă de înaltă calificare din sănătate, conturând totodată pericolul pe care-l reprezintă pentru statul român acest proces”, se arată în comunicatul Federaţiei “Solidaritatea Sanitară”.

 

Comentarii

comentarii