Lizica Mihuţ, rectorul Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad – o carieră construită pe un CV umflat cu… articole de ziar

 

 

Nu este vorba, evident, de întreaga sa carieră, ci de primii 48 ani de viaţă sau, mai precis, despre primii 25 de ani de experienţă profesională, după absolvirea, în 1968, a Universităţii din Timişoara. Nu găsim nici un detaliu concret despre ce a făcut Lizica Mihuţ în perioada 1968-1993, în afara menţiunii: „01.09.1968-01.10.1993-Profesor în învăţământul preuniversitar”. Evident că în aceşti ani, 25 la număr, Lizica Mihuţ a avut o activitate profesională însă, din CV, aceasta nu poate fi cuantificată. A predat în câteva şcoli şi licee din Arad însă rectorul de azi, conducător de doctorat în Gramatica limbii române, membru a diverse comitete şi comiţii care de care mai prestigioasă, autor de volume pe care le vinde studenţilor şi masteranzilor (parte dintre ei profesori titulari, cu grade didactice) nu a reuşit, la vremea respectivă, să ocupe post de profesor titular în vreuna dintre aceste unităţi de învăţământ preuniversitar din Arad.

Mai mult, din CV-ul care atestă parcursul profesional al Lizicăi Mihuţ lipseşte un capitol însemnat, de aproximativ un deceniu, în care a fost cadru didactic la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad. Există sute de foşti studenţi care au urmat cursurile predate de actualul rector al Universităţii „Aurel Vlaicu” la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”. Omisiunea în acest caz nu ascunde nimic altceva decât, eventual, o problemă de caracter a celei care şi-a publicat CV-ul detaliat pe site-ul universităţii.

 

 

Pentru că un CV de cadru didactic universitar trebuie să evidenţieze, în principal, competenţele acestuia în domeniul căruia i s-a dedicat şi, mai ales, anvergura ştiinţifică a celui care l-a întocmit, nici din CV-ul Lizicăi Mihuţ nu puteau să lipsească detalii legate de specializări şi studii ştiinţifice realizate şi publicate de-a lungul anilor. O simplă lectură a documentului însă scoate la lumină de la început multe semne de întrebare. Fără a intra în toate detaliile (www.uav.ro), evidenţiem doar câteva fantezii care au fost plasate de cea în cauză pe post de materiale doveditoare ale competenţelor ale. La capitolul „Specializări” putem găsi, de exemplu, câteva mostre din perioada celor 25 de ani de discreţie despre care am amintit anterior care ridică semne de întrebare: o aşa-zisă specializare la Biblioteca Naţională din Ierusalim (Israel) din 1988 sau cele de la Sremski Karlovici (Iugoslavia), Arhivele Academiei de Stiinţe (1986, 1987). Trecând peste inerentele dubii privind modul cum a ajuns în perioada comunistă în cele două ţări, ne punem întrebarea ce şi în ce limbă a putut studia Lizica Mihuţ în cele două specializări externe atâta vreme cât nu stăpâneşte limba oficială a nici uneia dintre cele două ţări. Nu mai vorbim despre „specializările” asumate de un filolog prin formaţie la Universităţi Politehnice din Barcelona, Londra, Coimbra (Portugalia) sau la un Institut de Mine din Saarbrucken. Urmează apoi o sarabandă de universităţi vizitate de Lizica Mihuţ după ce a devenit rector, unde a avut eventual discuţii despre parteneriate universitare, în nici un caz nu a urmat specializări.

 

 

În lipsă de lucrări de referinţă (trecem aici peste volumele de Gramatică, scrise ca autor unic sau co-autor, după anul 1995, nota bene, care intră în domeniul său de competenţă), filoloaga Lizica Mihuţ a ales să-şi umfle CV-ul cu… articole publicate în presă. Un impresionant capitol din CV, Capitolul 3, este dedicat lucrărilor de Management universitar. Pentru un lector neavizat, cele 10 lucrări postate pot epata. Însă în opt cazuri, este vorba despre binecunoscutele cărţi dedicate Universităţii „Aurel Vlaicu” pentru fiecare din anii în care Lizica Mihuţ a devenit rector, compuse în majoritate din culegeri de articole din presă despre activitatea Universităţii, dublate de documente administrative, Laudatio ale personalităţilor distinse cu titlul de Doctor Honoris Causa etc. Orice, numai teorie de management nu. Diferenţa până la totalul de 10 este dată de un articol la o sesiune de comunicări, unde Lizica Mihuţ apare coautor şi un document despre sistemul de credite transferabile ECTS, unde apare tot ca şi coautor. Apogeul este atins însă în capitolul VII – Publicaţii în reviste de cultură. Alte reviste şi ziare. Selectiv. Aici, ne-am aştepta să găsim, aşa cum se practică în cazul unor universitari sau cercetători de prestigiu, dovezi de studii profunde, în domenii ştiinţifice legate de pregătirea profesională a titularului de CV. Şi găsim… articole publicate în presă, de-a lungul anilor, de Lizica Mihuţ, cum ar fi fostul cotidian judeţean de partid „Flacăra roşie”, care cu siguranţă nu a fost un ziar cultural şi nici nu a avut pretenţii ştiinţifice. Merită consemnat faptul că mare parte dintre articolele de aşa-zisă istorie a culturii reprezintă detalii despre istoria teatrului care apar şi în controversata teză de doctorat a Lizicăi Mihuţ, susţinută, conform unor autori, în problematici legate de Teatru, nu de Filologie. Cele mai semnificative postări din CV apar la sub-capitolul numit simplu: Alte articole. Cităm câteva titluri: Invitaţie la băi (Flacăra roşie nr. 11909, 15 septembrie 1984), Vacanţele copiilor la Năvodari (Litoral, nr. 1489, 1985), o întreagă serie dedicată Năvodariului şi vacanţelor la Năvodari, Minunaţi oameni care ne fac vacanţele frumoase (Litoral, nr. 1740, 1987), Agricultura… (Flacăra roşie, nr. 13330, 16 aprilie 1989) şi multe de acelaşi calibru. Completate de interviuri publicistice cu personalităţi, alte articole de ziar şi, în concluzie, aproape orice în afară de adevărate studii şi articole ştiinţifice care ar fi trebuit să compună un CV la asemenea nivel.

 

 

Pentru că dă bine, un universitar de prestigiu, cu bogată activitate ştiinţifică, trebuie să participe obligatoriu la sesiuni de comunicări şi congrese internaţionale. Este drept, într-un domeniu oarecum limitat privind vizibilitatea internaţională, cum este cel al gramaticii limbii române sau al limbii române contemporane, e dificil să găseşti congrese internaţionale pentru a viza participări. Dar dacă nu le găseşti, le poţi inventa. Este cazul Lizicăi Mihuţ, care enunţă o bogată listă de localităţi unde ar fi participat la asemenea congrese. Parte dintre ele par să fie aşa-zisele specializări amintite anterior la Universităţi Politehnice (vezi Barcelona, Coimbra) sau la Institutul de Mine din Saarbrucken. Culmea este însă atinsă cu menţionarea localităţii ungare Gyula (2002, 2003, 2004 şi 2005) ca loc al unor asemenea sesiuni sau congrese de prestigiu. La Gyula nu există nici o universitate care să le fi găzduit, însă există apartamentul proprietate personală cumpărat de Lizica Mihuţ după ce a ajuns rector…

 

 

Postarea de informaţii nereale într-un document cum este CV-ul, la acest nivel, mai ales atunci când în baza sa semnatarul vizează funcţii importante, ne poate duce cu gândul la un fals în declaraţii. Pentru că CV-ul Lizicăi Mihuţ impresionează doar prin volum, nu prin conţinut (spre comparaţie, să menţionăm CV-ul tatălui ministrului Educaţiei, profesorul universitar doctor Ionel Funeriu, cadru didactic şi prodecan la aceeaşi universitate de stat din Arad, un document extrem de consistent şi serios care, spre deosebire de Lizica Mihuţ, chiar atestă o bogată activitate ştiinţifică), este evident că toţi cei care i-au permis accesul în aceste funcţii în baza CV-ului au închis vinovat ochii şi au dat drum liber imposturii. Nu este târziu ca organele în drept să se sesizeze, să analizeze temeinic documentul şi să ia măsurile care se impun.

Până acum, Lizica Mihuţ a reuşit să îşi rezolve problemele aruncând cu titluri de Doctor Honoris Causa spre persoane unde avea interese: vezi cazurile academicienilor Eugen Simion şi Marius Sala, care i-au facilitat obţinerea conducerii de doctorat, a fostului ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, care a sprijinit-o neîntrerupt şi, mai recent, a profesorului Adrian Curaj, preşedinte al structurii de finanţare a învăţământului superior, prin care Universitatea „Aurel Vlaicu” a primit fonduri discreţionare şi totodată vicepreşedinte al Comisiei de Etică a Cercetării, comisie care, deşi sesizată asupra unui posibil plagiat legat de numele Lizica Mihuţ, se încăpăţânează să nu se pronunţe în acest caz.