La numai 23 de kilometri depărtare de Arad, în comuna Macea, se află Grădina Botanică Universitară, unde sunt cultivate peste 2.000 de specii de arbori şi arbuşti şi circa 500 de specii ierboase din diferite categorii, predominând însă speciile lemnoase.
Pentru a ajunge la Macea, plecăm din Arad pe drumul judeţean DJ 709B, spre oraşul Curtici, după care drumul ne duce până la Castelul aflat acum în proprietatea Universităţii de Vest ‘Vasile Goldiş’ Arad, în a cărui curte se află Grădina Botanică.
Deşi este amenajată ca un tot unitar, Grădina Botanică se evidenţiază totuşi prin trei părţi distincte. În prima parte, având o suprafaţă de circa 10 ha, se găsesc diverse amenajări destinate publicului larg. În cea de-a doua, care ocupă 3,5 ha, se afă Colecţia dendrologică, de o mare valoare ştiinţifică, destinată specialiştilor în domeniu, accesul publicului larg în acest sector făcându-se numai în grupuri, sub îndrumarea unui ghid. În sfârşit, ultima parte, care ocupă o suprafaţă de circa 8 ha, cuprinde porţiuni cu vegetaţie forestieră, speciile lemnoase predominante fiind stejarul, salcâmul, arţarul, stejarul roşu, sâmbovina americană şi altele.
De cum intrăm în Grădină, dăm cu ochii de un stejar în vârstă de 300 de ani, care este numit din iunie 2003 ‘Stejarul Unirii’. După doar câţiva paşi ajungem la Alpinariul, a cărui amenajare a început în anul 1986, unde sunt cultivate plante specifice zonei montane şi alpine, dintre rarităţile întâlnite aici putând fi amintite floarea de colţ, garofiţa Pietrei Craiului, ochiul boului, jneapănul şi multe alte specii. Iar în apropiere poate fi văzut un exemplar de arbore de mătase, originar din Asia de Sud Vest, care înfloreşte toată vara, încântând prin frumuseţea şi bogăţia florilor sale roz. Tot în apropierea aleii principale se află un salcâm roşu, înrudit cu arborele de mătase, un arbust care atrage atenţia atunci când este înflorit.
Continuând traseul de vizitare, trecem printre gardurii vii de cimişir, de exemplare de cireş japonez cu ramuri pendente şi cu flori roz involte care se deschid în luna mai, plante care mărginesc aleea principală a Grădinii, alee întreruptă din loc în loc de ronduri cu flori. Tot aici pot fi văzute două exemplare de cedru algerian, iar în faţa lor o colecţie care grupează specii şi soiuri de stânjenei. Ceva mai încolo vedem numeroase alte specii, atât lemnoase cât şi ierboase, între care şi o bogată colecţie de bujori, care aduce o pată de culoare, în lunile de primăvară, atunci când sunt înfloriţi.
Urmându-ne periplul pe aleile Grădinii, vedem lucrările realizate în 1988, în cadrul primei ediţii a unei tabere de sculptură monumentală în piatră organizată la Macea.
Una dintre acestea, intitulată ‘Flora’, aparţine artistului Dumitru Painea din Arad, lucrarea plină de expresivitate evocând un străvechi personaj protector al lumii vegetale, fiind plasată la intersecţia mai multor alei. De asemenea, trebuie să amintim statuia lui Mihai Eminescu – o lucrare turnată de mari proporţii, realizată de sculptorul Pavel Mercea din Bucureşti, originar din Macea – încadrată de şase busturi ale poeţilor ardeleni, realizate de acelaşi autor, precum şi monumentul ‘Gelu, Glad şi Menumorut’, amplasat în scuarul din faţa Grădinii Botanice. Iar în faţa castelului se află bustul lui Vasile Goldiş, mentorul spiritual al UVVG Arad.
Nu putem trece fără a ne opri să privim grupul de laur, specie ocrotită ca monument al naturii, aflat în apropierea statuii ‘Flora’. Laurul, specie care impresionează atât prin port, prin frunzişul său veşnic verde, cât şi prin fructele sale roşii care se găsesc pe exemplarele femele, creşte natural în ţara noastră numai în localitatea Zimbru, comuna Gurahonţ, din judeţul Arad.
Vedem apoi colecţia de plante ornamentale floricole, care cuprinde cca. 240 de specii, între care şi mai multe rarităţi, a fost înfiinţată în 1984, fiind extinsă pe parcurs, ocupând în prezent o suprafaţă de 0,2 ha.
Iar puţin mai încolo pot fi văzute colecţiile de plante toxice, tinctoriale, medicinale şi aromatice, care servesc atât studentului şi elevului care învaţă botanică, cât şi publicului larg, dornic să pătrundă în acest univers al plantelor, dornic să cunoască o plantă medicinală pentru a şti mai apoi s-o recolteze din natură pentru nevoi proprii, dornic să cunoască plantele care conţin toxine pentru a le evita. Între plantele toxice cultivate aici pt fi menţionate mătrăguna, mutulică, degeţelul roşu şi alte specii. Colecţia de plante medicinale cuprinde cca.90 de specii, dintre care mai reprezentative sunt angelica, coriandru, cruşânul, lemnul dulce, salvia medicinală, etc..
Un sector deosebit este cel numit ‘Legenda’, amenajat pe o suprafată de 0,5 ha, sector care vine cu unele amenajări pe gustul copiilor, realizate prin tunderea plastică a unor arbuşti, personaje din poveştile şi basmele cunoscute de copii şi de asemenea din balada Mioriţa. Tot aici se află amenajări cum sunt: Monumentul de la Adamclisi, Piramidele, Sfinxul, Templul antic, care duc vizitatorul cu gândul la lecţiile de istorie. Iar în centrul acestui sector se află un salcâm piramidal, împrejurul căruia s-a amenajat un rond de flori, bordurat cu Buxus.
Poposim apoi în ‘Poiana Eminescu’, sector care cuprinde amenajări legate de creaţia marelui poet naţional, redate cu ajutorul plantelor prin tundere, poiana fiind încadrată de doi tei monumentali, arbore iubit şi cântat de poet. Următoarea oprire o facem la Colecţia dendrologică. Înfiinţată în anul 1969 pe o suprafaţă de 3,5 ha, ea se adresează în special dendrologilor şi botaniştilor, fiind sectorul cel mai reprezentativ şi mai valoros din punct de vedere ştiinţific. Colecţia grupează, pe de o parte plantele lemnoase (arbori, arbuşti şi liane lemnoase) după originea lor fitogeografică (America de Nord, Asia, Europa, România), iar pe de altă parte urmărind ordinea filogenetică a speciilor.
Numărând peste 100 de taxoni, între care şi mai multe rarităţi pentru dendroflora României, colecţia de plante lemnoase este una dintre cele mai bogate din România, literatura de specialitate atestând că unele dintre acestea sunt cultivate în România doar la Macea. Trebuie însă spus că această colecţie este interesantă şi pentru nespecialişti, ea având multe valenţe ornamentale tot timpul anului.
Făcând cale întoarsă trecem prin sectorul plantelor lemnoase ornamentale, aici fiind cultivaţi arbori, arbuşti şi liane din specii şi varietăţi cu un pronunţat caracter decorativ, aparţinând unor categorii diferite categorii dintre care amintim plantele lemnoase cu frunzis aureo-variegat, cele cu frunziş roşiatic, cele cu frunziş argenteo-variegat, cu frunziş persistent, cu coroană columnar-piramidală, cu coroană globulară, cu coroană plângătoare, cu ramuri torsionate, forme pitice, etc.
Înainte de a ajunge în dreptul clădirii-laborator, în jurul căreia s-a amenajat pepiniera, pe o suprafată de 0,5 ha, aici aflându-se de asemenea sera-înmulţitor şi un punct meteo, trecem pe lângă cel mai gros arbore din Grădină, un exemplar monumental de platan, care are diametrul de bază al trunchiului de 175 cm, dar la care, din păcate, s-au rupt o parte din ramurile superioare.
În faţa clădirii-laborator se află un exemplar de bananier care este protejat peste iarnă cu material vegetal, iar în sezonul de vegetaţie încântă prin frunzişul său deosebit. Tot în această zonă pot fi văzute şi unele specii originare din zona mediteraneană, mai sensibile în special la temperaturile scăzute din timpul iernii. De asemenea, poate fi văzută o interesantă colecţie de Rhododendron şi respectiv de magnolii, acestea din urmă înflorind în luna mai.
Către finalul traseului se află Muzeul Botanic al Grădinii, având o suprafaţă expoziţională de 290 mp, amenajat în fostul pavilion de vânătoare din apropierea Castelului.
Piesele şi colecţiile principale din muzeu sunt: herbarul, colecţiiile de mixomicete, de seminţe, de conuri, de ramuri cu spini, de cuiburi, tulpini şi ramuri în secţiuni, fragmente de rădăcini şi tulpini de diferite forme, tulpini deformate, fotografii cu păsări, tablouri cu diferite plante, etc.
Herbarul cuprinde câteva mii de coli cu material botanic provenit cu preponderenţă din zonele floristice ale Aradului şi Bihorului, dar şi din alte zone ale ţării, însă foarte multe dintre speciile ierborizate provin din flora lemnoasă şi ierboasă, spontană sau cultivată, a Grădinii Botanice.
De menţionat că în herbar se află şi o colecţie de plante colectate şi determinate de către renumitul botanist Lajos Simonkai, care a studiat şi botanizat speciile de plante din Câmpia Aradului şi care a lăsat opere de referinţă botanică pentru această zonă floristică a României. Herbarul lui Simonkai este unul dintre cele mai vechi herbarele din România, plantele fiind botanizate între anii 1860-1867 şi respectiv 1880-1893.
“În prezent, prin modul de organizare şi prin colecţiile vegetale pe care le are, Grădina Botanică Universitară din Macea se constituie ca un important obiectiv ştiinţific, cultural-educativ şi de agrement, o adevărată bază didactică şi de cercetare pentru studenţii Universităţii de Vest ‘Vasile Goldiş’din Arad, un obiectiv cu deschidere spre publicul larg”, susţine prof univ Aurel Ardelean, preşedintele UVVG Arad.
Având o suprafaţă de 21,5 hectare, Grădina Botanică a Universităţii de Vest ‘Vasile Goldiş’ Arad se situează în vatra comunei Macea, în curtea unui vechi castel care aparţine astăzi universităţii arădene.
Situată în plină câmpie, la 23 km de municipiul Arad şi 5 km de oraşul Curtici, Macea este o localitate străveche, atestată documentar încă din anul 1380.
Grădina Botanică deţine peste 2000 de specii de arbori şi arbuşti şi cca. 500 de specii ierboase din diferite categorii, constituindu-se ca o importantă bază didactică şi de cercetare pentru studenţii şi corpul didactic de la facultăţile de profil ale universităţii arădene.
Nu există date certe cu privire la începuturile lucrărilor de amenajare ale parcului de la Macea, singurele dovezi care-i atestau vechimea fiind un exemplar de stejar de Caucaz, un exemplar de gorun cu frunzele alungite şi un exemplar monumental de stejar roşu, care însă nu mai există. Primii doi arbori s-au uscat în urmă cu câţiva ani, iar cel de al treilea a fost extras ilegal în 1965, cu toate că la vremea respectivă era considerat ca fiind cel mai gros exemplar de stejar roşu din ţară. Din acea perioadă se menţin însă cinci exemplare de tisă şi şase exemplare de stejar, a căror vârstă este apreciată la cca. 300 de ani.
Primele încercări de amenajare a parcului s-au făcut, cel mai probabil, după 1724, odată cu construirea la Macea, din iniţiativa lui Mihai Czernovics, a unui conac ca reşedinţă nobiliară. Prezenţa unor specii legate de ecosistemele forestiere lasă loc presupunerii că grădina s-a dezvoltat prin amenajarea unei păduri naturale.
În 1820, Petru Czernovics, nepot al primului proprietar, a început construirea unui castel în apropierea vechiului conac, lucrare terminată după aproape un sfert de veac, pe peretele vestic al aripii de sud fiind aplicat blazonul nobiliar al familiei.
După finalizarea lucrărilor, proprietarul şi-a îndreptat se pare atenţia asupra grădinii, unde a făcut noi amenajări, mai ales prin mărirea sortimentului de plante exotice şi ornamentale.
Din această perioadă, în colecţia parcului se mai găsesc două exemplare femele de arborele pagodelor (Ginkgo biloba L.), şapte exemplare de castan porcesc şi unsprezece de platan. De asemenea, proprietarii s-au preocupat intens de amenajarea şi extinderea suprafeţei ocupate de parc, fiind introduce numeroase specii de arbori şi arbuşti ornamentali.
Apoi, între 1862 şi 1886, Tiberiu Karoly, noul proprietar al moşiei şi al parcului, construieşte a doua aripă a castelului, care primeşte înfăţişarea de astăzi.
Între anii 1900-1902 a fost angajat pentru amenajări peisagistice în parc, cunoscutul grădinar, Iosif Prohaska, sub îndrumarea căruia s-au amenajat bazinul cu fântână arteziană din faţa castelului, terenul de tenis, ronduri cu flori, s-a extins reţeaua de alei şi s-au introdus noi specii de plante.
În anul 1935, parcul şi castelul ajung în proprietatea lui Adam Iancu, din Curtici, care a defrişat cca 10 ha de pădure.
Perioada până la 1968 a fost una foarte critică pentru parc, factorul antropic punându-şi o amprentă negativă asupra acestuia.
Din 1968 parcul primeşte statut de ‘Parc dendrologic’ şi, sub îndrumarea profesorului Pavel Covaci, se reface reţeaua de alei, se înfiinţează pepiniera, o seră înmulţitor, se grupează întreaga colecţie pe sectoare şi se începe activitatea de introducere de noi specii de arbori, arbuşti şi plante floricole.
Potrivit inventarului realizat în 1968, în parc erau prezente 68 de specii de plante lemnoase. Pe lângă speciile cu carácter spontan şi subspontan, inventarul cuprindea şi specii exotice, ca de exemplu sâmbovina americană, care s-a adaptat foarte bine aici, comportându-se ca o specie locală; arborele pagodelor; ienupărul de Virginia şi altele, dar şi mai multe specii autohtone.
Din anul 1990, Parcul dendrologic şi Castelul au intrat sub coordonarea ştiinţifică şi în administrarea Universităţii de Vest ‘Vasile Goldiş’ Arad, primind în 1994 statutul de Grădină Botanică, ulterior devenind membru fondator al Asociaţiei Grădinilor Botanice din România.
(sursa: Agerpres)
