Acasă Actualitate Loganii – cei mai tari în „papagal”

Loganii – cei mai tari în „papagal”

DISTRIBUIȚI

La sfârşitul săptămânii trecute, ARDOR Banat a organizat la Timișoara „Competiția Regională de Discursuri Publice”, eveniment adresat elevilor și studenților din vestul ţării. În etapa finală, ce a avut loc la Universitatea de Vest din Timișoara, locul I a fost obținut de Lidia Cercega, elevă a Colegiului Naţional „C.D. Loga” din Timișoara. În etapa preliminară a competiției, 13 participanți au susţinut discursuri pe două teme: „stabilirea remunerației unui profesor în funcție de evaluarea calității actului didactic de către elevii săi” sau „interzicerea afișării simbolurilor religioase în instituțiile publice”. În etapa finală, cei mai buni şase vorbitori au avut ca temă de discurs moţiunea „Politicile publice referitoare la consumul de narcotice, alcool şi tutun ar trebui să fie adoptate de comisii de experți, nu de decidenți politici”. Aceștia au încercat să convingă juriul că sunt cei mai buni oratori. Profesorul universitar Dan Ungureanu, jurnalistul Adrian Marcu, preşedintele FITT, Cătălin Iapă, trainerul Răzvan Curcubătă şi Sergiu Scripcă, preşedinte executiv al ARDOR Banat, au avut ingrata misiune de a decide care sunt cei mai buni oratori. Locul al doilea a fost obținut de Adelina Voiculescu, elevă a Colegiului Naţional „C.D. Loga”, iar pe locul al treilea s-a clasat Carol Sescu, elev al Liceului „Grigore Moisil” din Timișoara.

Comentarii

comentarii