Cei 27 de jurnalisti supusi acestei proceduri reprezinta un “lot cobai”. Este o operatiune test care vizeaza nu numai supravegherea si anihilarea unor prezumtive pericole la siguranta nationala, ci si sondarea opiniei publice interne si externe, astfel incat, in absenta unei reactii direct proportionale cu provocarea, metoda sa poata fi generalizata. Inainte de a intra in alte detalii, este foarte important sa precizez faptul ca, in acest moment, desi exista redactata o strategie de aparare nationala, care a fost prezentata Parlamentului, nu avem inca si un cadru legislativ, care sa permita declansarea unor operatiuni de supraveghere a jurnalistilor avand ca baza acest document. Si cu toate acestea este adevarat ca, furandu-se din nou la vot, asa cum s-a dovedit, documentul strategiei de aparare a fost avizat de comisie. Dar pana la aprobarea in plen mai e cale lunga. Si cu toate astea, a fost declansata vanatoarea de ziaristi teroristi.
Nu exista vreo informatie conform careia vreunul dintre cei 27 de jurnalisti, supusi in prezent unei supravegheri totale, sa aiba vreun dosar penal in cercetare care sa justifice o eventuala masura aprobata de un magistrat de punere a sa sub ascultare ori urmarire sub alte forme. In mai multe situatii, afirmatia de mai sus mi-a fost confirmata direct de catre cei vizati, asa cum, desigur, pot proba interceptarile care ne-au fost facute. Rezulta faptul ca punerea noastra sub urmarire ca ziaristi teroristi este o masura ilegala. Pentru ca nu ar putea fi aplicate nici macar extensiile juridice ale strategiei de aparare, de vreme ce aceasta nu a fost aprobata in plenul Parlamentului.
Nu ma indoiesc ca in urmatoarele zile cel putin unii dintre jurnalistii vizati, daca nu toti, vor declara public ca se afla sub supraveghere. Atunci va fi confirmat faptul ca niciunul dintre ei nu este cercetat penal, nu este nici mogul, ca intre cei mai multi dintre noi nu exista legaturi directe, ca lucram in medii diferite de presa, ca unii sunt simpli freelanceri si ca singurul numitor comun este faptul ca vocile noastre sunt critice la adresa prestatiei Presedintelui si Guvernului.
Comentarii
comentarii