Acasă Actualitate Lucian Căldăraru: „Mă îndoiesc că Victor Socaciu va face «deratizarea» în rândul...

Lucian Căldăraru: „Mă îndoiesc că Victor Socaciu va face «deratizarea» în rândul revoluţionarilor”

DISTRIBUIȚI

socaciu victorÎn timp ce unii dintre liderii foştilor protestatari din Piaţa Victoriei Timişoara nu au încredere în „trubadurul” Victor Socaciu, noul secretar de stat al Secretariatului de Stat cu Problemele Revoluţionarilor, alţii sunt de acord cu această numire.

 

„Mă îndoiesc că Victor Socaciu va dori să facă mult aşteptata «deratizare» în rândul revoluţionarilor. Nu e reprezentativ pentru Timişoara. Amintesc ce a spus şi Sergiu Nicolaescu: între 16-20 decembrie 1989, a fost revoltă populară în Timişoara, din 20 decembrie, a fost revoluţie, iar în 22 decembrie, la ora 12, revoluţia s-a terminat. A fost preluată puterea, oamenii s-au bucurat, apoi revoluţia de la Timişoara a fost furată”, a declarat Lucian Căldăraru, unul dintre liderii protestatarilor din Piaţa Voctoriei Timişoara.

 

„Din punctul meu de vedere şi al Asociaţiei 16 Decembrie, numirea lui Victor Socaciu în fruntea SSPR mi se pare oportună. E un om echilibrat şi de încredere, în ceea ce priveşte rezolvarea problemelor revoluţionarilor”, a spus juristul Emil Vlădesan, membru în Comitetul de Iniţiativă al Liderilor Revoluţiei din Timişoara.

Comentarii

comentarii