Acasă Administraţie Lugojul are buget de 171,7 milioane de lei, în 2017

Lugojul are buget de 171,7 milioane de lei, în 2017

DISTRIBUIȚI

Podul de Fier lugojMunicipiul Lugoj are, în acest an, un buget de 171.700.730 de lei (circa 37,6 milioane de euro), care a fost aprobat, cu două abțineri, de către consilierii lugojeni. Bugetul din acest an a fost votat în forma propusă de către primarul Francisc Boldea, niciunul dintre amendamentele făcute de către consilierii independenți și cei liberali nefiind agreate de grupul PSD-ALDE-PMP. Astfel, au fost respinse propunerile privind: suplimentarea finanțării cu 2 milioane de lei a investițiilor de la Spitalul Municipal, pentru o cofinanțare prin care să se achiziționeze un computer tomograf și alocarea a 30.000 de lei pentru lucrări de reparații și igienizare la Școala de Arte (propuneri făcute de consilierul independent Liviu Brândușoni); alocarea fondurilor pentru realizarea documentațiilor pentru construirea a 144 de locuințe pentru tineri în cartierul Militari, a 72 de apartamente sociale și a peste 100 de apartamente destinate închirierii în cartierul Mondial-Bocșei (amendament propus de consilierul independent Marius Martinescu); suplimentarea finanțării proiectelor de locuințe pentru tineri și locuințe sociale, prin diminuarea sumelor prevăzute pentru realizarea forajului de apă geotermală (propunerea consilierului liberal Ioan Ambruș). Bugetul municipiului Lugoj în 2017 cuprinde 124 de obiective de investiţii, pentru care a fost alocată o sumă considerabilă, de peste 91 de milioane de lei. Pentru autoritatea executivă s-au alocat 9.191.590 de lei, pentru Serviciul Public Comunitar pentru Evidența Persoanelor – 538.000 de lei, pentru Serviciul Voluntariat – 183.000 de lei, pentru Serviciul Pubic de Desfacere Piețe Târguri și Oboare – 474.000 de lei, pentru Serviciul Administrare și Întreținere a Domeniului Public – 2.357.000 de lei, pentru Poliția Locală – 2.315.000 de lei,  pentru Protecție Civilă – 7.500 de lei, pentru învățământ – 33.661.590 de lei, pentru sănătate – 3.393.500 de lei, pentru cultură, recreere şi religie – 7.286.700 de lei, pentru asigurări și asistenţă socială – 12.616.910 de lei, pentru locuinţe, servicii şi dezvoltare publică – 48.361.130 de lei, pentru protecţia mediului – 18.041.000 de lei, pentru transporturi – 30.477.210 de lei, iar pentru agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare – 993.600 de lei. În bugetul local pentru acest an a fost cuprinsă și suma de 66.046.410 de lei, reprezentând excedentul bugetar al anului 2016.

Comentarii

comentarii