Acasă Actualitate Lugojul are şi… un colegiu tehnic

Lugojul are şi… un colegiu tehnic

DISTRIBUIȚI

Fostul Grup Şcolar „Valeriu Branişte” este singurul colegiu tehnic din zona de est a judeţului Timiş
Prin ordinul ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului Daniel Petru Funeriu, Grupul Şcolar ,,Valeriu Branişte” din Lugoj s-a transformat în Colegiul Tehnic ,,Valeriu Branişte”, fiind singura unitate de învăţământ de acest gen din zona de est a judeţului Timiş. ,,Această schimbare de denumire şi de statut este o onoare şi o îndatorare a noastră faţă de comunitatea locală” a declarat prof. Cosmin Gheorghe, directorul instituţiei de învăţământ, menţionând că noul colegiu tehnic are planuri mari pentru viitor. ,,Vrem să arătăm elevilor, părinţilor, agenţilor economici şi autorităţilor locale din zona de est a judeţului că această şcoală poate reprezenta un reper în ceea ce priveşte învăţământul tehnologic lugojean. Iar perspectivele par încărcate cu proiecte: iniţierea de parteneriate transfrontaliere cu Ungaria; dezvoltarea relaţiilor de parteneriat cu şcolile din oraşul înfrăţit Nisporeni, din Republica Moldova; identificarea de parteneri europeni pentru ca elevii şcolii să desfăşoare ore de instruire practică în străinătate; reabilitarea infrastructurii şcolii; proiectele educaţionale iniţiate deja de instituţie. Toate acestea vin să confirme rolul asumat de către această şcoală, de Colegiu Tehnic. Mulţumim tuturor celor care au avut încredere în noi, tuturor celor care ne-au susţinut, dar şi celor care de acum înainte, prin acţiuni şi sprijin, vor ajuta învăţământul tehnic lugojean”, a mai spus prof. Cosmin Gheorghe.
 

Comentarii

comentarii