Acasă Eveniment Lugojul – buget record pentru 2012

Lugojul – buget record pentru 2012

DISTRIBUIȚI

„A fost o muncă grea, de peste două luni de zile, dar sunt mulţumit că am reuşit să identificăm resursele necesare pentru toate proiectele pe care ni le-am propus”, a declarat primarul Francisc Boldea Executivul Primăriei Lugoj a finalizat proiectul de buget pe anul 2011, acesta fiind deja afişat la avizierul de la parterul instituţiei, pentru ca toţi cetăţenii interesaţi să aibă acces la studierea acestuia. Bugetul cuprinde principalele obiective de investiţii, dar şi asigurarea finanţării pentru buna funcţionare a instituţiilor pendinte de Primărie. Conform proiectului de buget, în acest an Lugojul va avea un buget record, de peste 128 de milioane de lei. „A fost o muncă grea, de peste două luni de zile, dar sunt mulţumit că am reuşit să identificăm resursele necesare pentru toate proiectele pe care ni le-am propus. Este un buget realist, în care nu am uitat să prevedem şi fonduri de rezervă, mai ales că începând din luna mai va demara din nou programul de reabilitare termică a blocurilor”, a declarat primarul Francisc Boldea, menţionând faptul că veniturile la bugetul local sunt de 81.300.000 de lei, veniturile proprii sunt de 23.000.000 de lei, excedentul bugetar pe anul trecut este de 15.120.000 de lei, iar creditele externe şi interne cumulate au o valoare de 9.000.000 de lei: „Într-un cuvânt, bugetul consolidat al municipiului Lugoj este de 128.028.730.000 de lei. Este cel mai mare buget pe care l-a avut vreodată Lugojul şi cel mai mare excedent bugetar de până acum. Acesta a rezultat mai ales datorită faptului că, pe parcursul anului 2011, nu am acceptat niciun act adiţional care să mărească valoarea lucrărilor de investiţii. Astfel, între suma proiectată şi cea cheltuită ca urmare a achiziţiei a rezultat întotdeauna o diferenţă pozitivă semnificativă, pe care am rezervat-o investiţiilor din anul 2012”, a spus Francisc Boldea.

Investiţii de 46,6 milioane de lei

O sumă importantă în proiectul de buget pe 2012 a fost alocată pentru investiţii. „Am alocat 46.600.000 de lei pentru investiţii. Este o sumă foarte mare, din care sperăm să ducem la bun sfârşit toate proiectele pe care ni le-am propus pentru acest an. Este vorba despre continuarea lucrărilor de reabilitare a reţelelor de apă şi canalizare din oraş, precum şi a celor de asfaltare a noi drumuri, de construire a noului pod pietonal, de modernizare a Staţiei de epurare. Bugetul pe anul 2012 cuprinde de asemenea sumele necesare pentru reabilitarea Ştrandului Municipal, pentru construirea noului bazin acoperit, pentru începerea reconstrucţiei centrului civic al oraşului, amenajarea Cinematografului 3D, iluminarea arhitecturală a unor clădiri, asfaltarea a 15 km de trotuare, respectiv dalarea altor 10.000 de  metri pătraţi de trotuare din zona centrală, precum şi pentru o serie de alte obiective de mare importanţă pentru oraş. În ceea ce priveşte modernizarea cartierelor, bugetul prevede sumele necesare reabilitării cartierelor Stadion III, Stadion I, Ţesători, Micro IV şi Cotu Mic”, a anunţat edilul-şef al Lugojului.

Fonduri pentru culte şi manifestările culturale

Tot în proiectul de buget pe anul 2012 sunt prevăzute şi fonduri pentru sprijinirea cultelor din oraş, dar şi a manifestărilor culturale şi sportive. „În continuare, pentru sprijinirea tuturor cultelor din oraş a fost alocată suma de 313.000 de lei. Nu au fost omise nici activităţile culturale şi sportive, astfel că, în anul 2012, în premieră, vom organiza pe terenul de sport de la Grupul Şcolar „Ştefan Odobleja”, Festivalul Moto Rock Camp, în colaborare cu Clubul de Motociclişti „Road Patrol” din Lugoj. Evenimentul se va desfăşura în perioada 3-5 august. De asemenea, în perioada 6-7 aprilie va avea loc cea de-a IV-a ediţie a Festivalului de Blues. Agenda cultural-social-sportivă a anului 2012 mai cuprinde Ruga Copiilor Romi (26 mai), Sărbătoarea Berii (mai-iunie), Ruga Lugojeană (15 august), Balul Pensionarilor (1 octombrie), Festivalul Vinului (septembrie-octombrie), Festivalul Internaţional de Teatru „FestTeamART” (2-6 octombrie), premierea elevilor olimpici (noiembrie), premierea sportivilor (20 decembrie) şi Gala premiilor lugojene (decembrie)”, a mai spus primarul Francisc Boldea. Bugetul municipiului Lugoj pentru anul 2012 va fi analizat şi aprobat într-o şedinţă extraordinară a Consiliului Local, la începutul lunii februarie, după validarea bugetului judeţean.
 

 

Comentarii

comentarii