Acasă Actualitate Lugojul stinge lumina pentru a marca Ora Pământului

Lugojul stinge lumina pentru a marca Ora Pământului

DISTRIBUIȚI

ora pamantuluiMunicipiul Lugoj participă şi în acest an, alături de miile de oraşe din întreaga lume, la „Ora Pământului” („Earth Hour”), acţiune de amploare care urmăreşte sensibilizarea oamenilor asupra schimbărilor climatice dure care afectează planeta. Primăria Lugoj se alătură susţinătorilor şi participanţilor la această acţiune internaţională, în semn de recunoaştere şi apreciere a eforturilor împotriva poluării şi a încălzirii globale. Astfel, sâmbătă, 28 martie, în intervalul orar 20,30 – 21,30, iluminatul public și cel arhitectural din municipiul Lugoj va fi oprit. Totodată, municipalitatea lugojeană va organiza, în colaborare cu Clubul de Turism Concordia, publicaţia Redeşteptarea şi firma GoMedia, o serie de manifestări dedicate acţiunii. De la ora 19,30, lugojenii sunt invitaţi la o plimbare cu bicicletele prin oraş, pe traseul: Casa de Cultură a Sindicatelor – strada Ştrandului – strada Cuza Vodă – strada Bucegi – strada C. Wallisch – Unic – strada Timişoarei – OMV – splaiul 1 Decembrie 1918 – Universitatea Europeană Drăgan, unde, în amfiteatrul exterior, organizatorii au pregătit un program artistic dedicat evenimentului. În intervalul orar 20,30- 21,30, iluminatul public şi cel arhitectural vor fi oprite în municipiul Lugoj. După stingerea luminilor va avea loc spectacolul Dance Fiction Crew, urmat de momente susţinute de elevi ai unor şcoli şi colegii din municipiu. Programul va include şi o proiecţie laser precum şi o tragere cu săgeţi cu foc în apa râului Timiş. „Ora Pământului” („Earth Hour”) este un eveniment internaţional, organizat în ultima sâmbătă a lunii martie a fiecărui an, care are ca scop sensibilizarea utilizatorilor de energie electrică faţă de problema dioxidului de carbon emis în atmosferă la producerea energiei electrice. „Ora Pământului” constă în stingerea luminii şi oprirea aparatelor electrocasnice neesenţiale timp de o oră, în mod voluntar, atât de către consumatorii individuali cât şi de către instituţii şi unităţi economice.

.

Comentarii

comentarii