Acasă Actualitate Lumina de la Betleem a ajuns la Caransebeş

Lumina de la Betleem a ajuns la Caransebeş

DISTRIBUIȚI

Municipalitatea oraşului de pe Timiş şi Sebeş a hotărât să facă o surpriză plăcută caransebeşenilor: aducerea în oraş a Luminii de la Betleem. Candela cu lumină a venit cu avionul din Israel până în Austria, din Austria a ajuns la Timişoara, iar de acolo mai departe, până la Caransebeş. Lumina a fost adusă de câţiva copii, fiind preluată de la alţi tineri din Timişoara, care, la rândul lor, au adus-o din Austria. Apoi, candela şi-a urmat cursul, când alţi copii au adus lumina la Caransebeş. Cu această ocazie a fost organizat şi un concert al Filarmonicii Banatul din Timişoara. Felinarul cu lumina sfântă a fost preluat din mâinile copiilor de către episcopul Lucian al Caransebeşului, care, la rândul său, a predat-o primarului Marcel Vela. După terminarea concertului, fiecare participant a primit o candelă şi, în acest fel, a putut duce acasă lumina sărbătorilor.
 

Comentarii

comentarii