Acasă Special Mai mult decat diversionisti

Mai mult decat diversionisti

DISTRIBUIȚI

A fost lansata o bomba de ultima ora, indreptata impotriva omului zilei, Mircea Geoana, cel care loveste acum din toate directiile si care la randul lui e lovit din toate directiile. Inclusiv de mine, care nu pot sa uit ca mi-a dat cuvantul de onoare ca nu va face nicio alianta cu Traian Basescu si a facut-o atunci cand a intrat la guvernare cu PD-L si o mai face a doua oara si acum. Vezi Doamne, DNA a descoperit o mare talharie facuta de Geoana. Din nou fara probe. Din nou acuzatia este lansata doar pe baza unor indicii. Din nou DNA face un spectacol public. De fapt, din nou asistam la o diversiune politica. Asa cum sunt aproape toate improvizatiile DNA.

Eu am avut si am si in continuare serioase dubii in ceea ce priveste vinovatia primarului de la Cluj. Am dubii si in ceea ce priveste vinovatia primarului din Brasov. Chiar daca acestia sunt fruntasi PD-L. In ambele cazuri, pana la urma nu prea avem de-a face cu altceva decat cu niste stenograme. In baza unor inregistrari care poate au fost trunchiate, rearanjate sau chiar prelucrate. Miroase a rafuieli in interiorul puterii. Pentru ca, daca indiciile DNA ar fi probe reale, atunci primarul de la Cluj ar fi fost silit sa demisioneze iar PD-L si-ar fi asumat cu demnitate pierderea primariei si ar fi declansat organizarea alegerilor acolo si la fel s-ar fi intamplat si la Brasov. Asa ar fi trebuit sa se produca, conform eticii politice atat de clamate de PD-L, adevarata desolidarizare. Demiterea primarului de la Cluj din partid nu este decat o scamatorie menita sa conduca la pastrarea primariei. Asa cum, de altfel, a si declarat Boc, neatent cu ceea ce spune.
Sa revenim la cazul Mircea Geoana. Este implicat Ion Nicolae, un important om de afaceri, este implicat Mircea Geoana, in fosta sa calitate de candidat prezidential si este implicat Insomar, care la acea data, se spune, era proprietatea lui Sorin Ovidiu Vantu. Cu alte cuvinte, trei tinte dintr-o singura lovitura. Ca si in alte cazuri, am indoielile mele ca asa stau lucrurile. Adevaratele mari anchete legate de coruptie se fac temeinic, se fac pe tacute, fara spectacol dar cu probe solide, care sa reziste in fata Justitiei, nu sa se dezumfle.
 

Comentarii

comentarii