Fostul primar PSD al Dumbrăviței, Victor Malac, alături de consilierul local, tot social democrat, Daniel Cionca, au anunțat, joi, susținerea candidatului liberal pentru postul de primar, Cristian Rusu.
În fapt, vorbim despre liderii demiși ai PSD Dumbrăvița, care au fost schimbați odată ce nu au acceptat să li se impună un candidat extern, de către conducerea județeană a partidului. Rămași în afara jocului politic, cei doi au trecut cu susținerea la o altă formațiune, la PNL. Joi, cei doi au anunțat că vor susține acest partid în alegeri și nu candidatul impus acolo de la ”centru”.
Deocamdată, ei spun că sunt membri PSD și nu doresc să plece din acest partid, neavând niciun motiv să o facă.
Cei doi social-democrați s-au declarat extrem de nemulțumiți de decizia partidului și din acest motiv au luat decizia de a susține PNL:
„Organizația PSD a organizat o adunare cu membri de partid unde mi-am anunțat intenția de a candida la Primăria Dumbrăvița. Aici am primit în unanimitate voturile membrilor. Iar apoi au început discuțiile cu președintele partidului. a spus că nu mă susține nici pe mine și nici pe Daniel Cionca pentru Primăria Dumbrăvița. De aceea am hotărât cu organizația PSD din Dumbrăvița, care statutar încă mai este valabilă, să susținem candidatura domnului Cristian Rusu (reprezentantul liberalilor) la funcția de primar. Ne dorim ca Primăria Dumbrăvița să revină acolo unde a fost, nu s-a făcut nimic, dumbrăvițenii merită mai mult. Nu vom susține candidatura doamnei Sperlea, care vine de la alt partid nu de la PSD, să candideze la Primăria Dumbrăvița”, a declarat, joi, Victor Malac, președintele demis al PSD Dumbrăvița, fost primar al comunei, în cadrul unei conferințe de presă a PNL.
E greu de crezut că după acest episod viața celor doi social-democrați să rămână una liniștită în cadrul acestei formațiuni.
Șeful PNL Timiș, Alin Nica, spune că prin acțiunile sale a căutat un sprijin cât mai larg pentru propunerea liberală la conducerea primăriei din Dumbrăvița. Iar prima susținere a venit chiar acum.