Acasă Economic Mall-ul Plaza Centers din Timişoara, finanţat de statul maghiar

Mall-ul Plaza Centers din Timişoara, finanţat de statul maghiar

DISTRIBUIȚI

mall Plaza centersDezvoltatorul Plaza Centers a anunţat că a obţinut autorizaţia de construcţie pentru mallul din Timişoara, finanţat în proporţie de 65% de banca Export-Import Bank PLC, deţinută de statul ungar. Lucrările de construcţie la Timişoara Plaza vor începe în toamna acestui şi vor fi finalizate în prima jumătate a anului 2017. Mallul va avea 120 de magazine, un hipermarket, un centru de divertisment şi o zonă cu restaurante.
“Privim foare favorabil Timişoara; este al treilea cel mai populat oraş al României, are cea mai mică rată a şomajului din ţară şi este al doilea cel mai mare contribuitor la PIB-ul României. După o perioadă plină de tranzacţii, în care a vândut mun număr de active non-core şi am pus în circulaţie capitalul disponibil, după rambursările către deţinătorii de bonduri, în proiecte care vor susţine creşterea veniturilor”, a declarat Ran Shtarkman, CEO Plaza Centers, într-un comunicat remis Bursei de la Londra.
Dezvoltatorul nu a făcut publică valoarea investiţiei, însă cu ani în urmă, valoarea anunţată a fost de 50 de milioane de euro.
În ultimele luni, Plaza Centers a vândut trei terenuri din alte oraşe din ţară (nr. Tîrgu-Mureş, Hunedoara, Iaşi) unde avea în plan construcţia de centre comerciale. În Bucureşti, compania are un parteneriat cu statul român pentru dezvoltarea proiectului Casa Radio, la care lucrările ar putea fi demarate anul viitor. Plaza mai deţine hotelul Radisson Blu din Bucureşti. Tot anul acesta se va deschide şi primul hotel Park Inn din România, după transformarea Centre Ville şi pentru care compania recrutează personal.

Comentarii

comentarii