Acasă Actualitate Malul Dunării abundă de deșeuri

Malul Dunării abundă de deșeuri

DISTRIBUIȚI

dunarea poluataReprezentanții GEC Nera se întreabă când au trecut ultima dată comisarii Gărzii de Mediu pe la Baziaş

Voluntarii Grupului Ecologic de Colaborare Nera – unul dintre cele mai active ONG-uri de profil din zona de vest – au constatat o serie de disfuncționalități, în cadrul unei activități de monitorizare a stării factorilor de mediu și a biodiversității, pe care au realizat-o în 3 și 4 august, pe teritoriul comunei Socol, într-o zonă care a inclus localitatea Baziaş şi zona de protecţie integrală Balta Nera – Dunăre din interiorul Parcului Natural Porţile de Fier.

Cu această ocazie au fost constatate cazuri frecvente de abateri de la legislaţia de mediu pentru care prevenirea sau stoparea ar fi de competenţa Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu Caraş – Severin, Primăriei şi Poliţiei Socol şi Administraţiei Parcului Natural Porţile de Fier, consideră cei de la GEC Nera. Pe traseul drumului judeţean Baziaş – Socol şi în locurile improvizate de către turişti pentru campare de pe malul Dunării există abandonate în natură cantităţi importante de gunoi menajer, în special ambalaje din plastic. În zona de protecţie integrală Balta Nera – Dunăre se pescuieşte ilegal. În trei cazuri panourile de informare privind patrimoniul Parcului Natural Poţile de Fier şi posibilităţile de practicare a ecoturismului au fost vandalizate. În cazul unui sălaş de animale de la km 3 al drumului judeţean, platforma de gunoi de grajd nu este protejată, existând riscul contaminării stratului freatic şi scurgerii în rigola drumului judeţean a dejecţiilor cu ocazia ploilor. Zona monitorizată nu dispune de campări omologate. Turismul neorganizat lasă în urmă multe vetre de foc şi deşeuri menajere. Grupului Ecologic de Colaborare Nera solicită factorilor direct responsabili intervenţia urgentă pentru stoparea acestor fenomene şi sancţionarea celor vinovaţi, transmite Doina Mărgineanu, consilier pentru relaţii publice al GEC Nera.

Comentarii

comentarii