Acasă Eveniment Management internaţional pe pâine, la Timişoara

Management internaţional pe pâine, la Timişoara

DISTRIBUIȚI

Max Peyrard, profesor emerit în managementul internaţional, conferenţiază în aceste zile pentru doctoranzii din Timişoara. Renumitul profesor, deţinătorul Catedrei „Jean Monet” din cadrul Universităţii Paris I, Sorbona, a acceptat invitaţia preietenului său, profesorul doctor Ioan Petrişor (foto), de la Facultatea de Economie şi Administrare a Afacerilor din Timişoara. Joi, la Universitatea de Vest din Timişoara are loc conferinţa renumitului profesor pentru publicul larg. Euro-competenţe manageriale pentru doctoranzii timişoreni

Peyrard a susţinut, marţi seara, pentru doctoranzii din Timişoara prima conferinţă dintr-o serie de trei  – „Slăbiciunile economiei Chinei”. Miercuri, de la ora 18, la P08, din cadrul FEAA, Peyrard va susţine, tot în faţa doctornazilor, conferinţa „Progrese în funcţionarea instituţiilor Uniunii Europene, după aplicarea Tratatului de la Lisabona”. „Progresele guvernanţei financiare ale zonei euro: soluţii pentru ieşirea din «crize»” va fi cea de-a treia conferinţă a expertului în economie şi managament internaţional. Ea are loc joi, de la ora 11.30, în Amfiteatrul „Dumitru Mareş” din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara. Va fi singura confeinţă care se adresează publicului larg: profesori, studenţi, specialişti din economie şi administraţie. „Peyrard este un profesor cunoscut în întreaga lume. El a venit la invitaţia noastră să împărtăşească din vasta lui experienţă studenţilor timişoreni ce-şi pregătesc teza de doctorat. Conferinţele lui cred că sunt un bun prilej de formare a euro-competenţelor doctoranzilor în domeniul managementului”, ne-a spus profesorul Ioan Petrişor, de la Catedra de Management din cadrul FEAA.

 

Comentarii

comentarii