Managerul Spitalului Judeţean Timişoara, dr. Raul Pătraşcu, a
declarat, vineri, pentru AGERPRES, că a decis oprirea funcţionării computerului
tomograf al unităţii de îndată ce a aflat că acesta funcţiona din 2018, de la
instalare, fără avizul CNCAN şi fără aviz de funcţionare, sesizând totodată
Corpul de control al Ministerului Sănătăţii cu privire la acest aspect.
Potrivit managerului Raul Pătraşcu, pacienţii acuţi şi cei din urgenţe nu au de
suferit, fiind reorientaţi spre un alt computer tomograf din spital.
Raul Pătraşcu a sesizat, totodată, Corpul de control al Ministerului Sănătăţii
şi cu privire la un al treilea timp computer tomograf care este nefuncţional,
întrucât spitalul a încheiat, în trecut, un contract cu o firmă de service care
însă nu este acreditată să presteze astfel de servicii.
“Este o situaţie fără precedent pe care am descoperit-o în urmă cu câteva
zile, odată cu schimbarea şefului de secţie a Clinicii de radiologie, când am
cerut noului şef de secţie interimar un raport complet al aparaturii, al
instalaţiilor şi al autorizaţiilor secţiei, să vedem unde mai putem face
îmbunătăţiri. Acesta mi-a raportat şocat că acest aparat primit de la
Ministerul Sănătăţii, în cadrul unui proiect prin Banca Mondială, în anul 2018,
nu a avut niciodată autorizaţie CNCAN de funcţionare. În urma acestei sesizări,
am format o comisie independentă de anchetă care să verifice exact situaţia şi
într-adevăr, acel aparat nu a avut niciodată autorizaţie CNCAN şi autorizaţie
de funcţionare. În aceeaşi zi am dispus oprirea aparatului. Noi mai avem două
computere tomograf în unitatea sanitară, unul este nefuncţional şi unul este
funcţional, pe care am preluat pacienţii urgenţe şi pe cei care erau deja
programaţi în ambulator”, a detaliat dr. Raul Pătraşcu.
Potrivit acestuia, în aceeaşi zi a încheiat protocoale de colaborare cu alte
trei spitale din Timişoara, pentru a avea o rezervă în cazuri neprevăzute,
tocmai pentru ca pacienţii să nu sufere, iar până la rezolvarea situaţiei,
pacienţii care vor fi programaţi prin ambulatoriu vor fi îndrumaţi către alte
servicii de computer tomograf. Managerul a dat asigurări că “urgenţele şi
acuţii nu vor avea de suferit”.
Obţinerea autorizaţiei de funcţionare de la CNCAN va dura, probabil, în jur de
trei luni, dar Raul Pătraşcu speră ca dosarul să fie rezolvat mai repede.
“Este o situaţie fără precedent, pentru că acest aparat nu ar fi trebuit
să fie dat în funcţiune din moment ce nu a avut aceste autorizaţii, decât nişte
măsurători iniţiale de la Direcţia de Sănătate Publică ce arătau că radiaţiile
erau conforme, dar nu a avut acte la zi, ori eu nu puteam să las în funcţiune
un aparat care nu are acte în regulă. Puteau fi expuşi la pericole nu doar
pacienţii, ci şi medicii; din fericire nu a existat niciun incident, aparatul
fiind nou, dar nu ne putem asuma răspunderea. Pacienţii sunt expuşi acestor
radiaţii o singură dată, dar medicii lucrează permanent în acel mediu. Pe mine
mă interesează bunăstarea pacienţilor, dar şi siguranţa medicilor”, a
explicat Raul Pătraşcu.
Managerul Spitalului Judeţean Timişoara a mai subliniat că “celălalt
computer tomograf este nefuncţional pentru că spitalul a încheiat în trecut un
contract de service cu o firmă care nu are autorizaţie pentru a face service pe
un astfel de aparat şi am sesizat Corpul de control al Ministerului Sănătăţii
şi pe acest subiect, cum a fost posibil ca acea firmă să câştige licitaţia”,
a concluzionat Raul Pătraşcu. (sursa: Agerpres)
Acasă Actualitate Managerul Spitalului Judeţean Timişoara a dispus oprirea computerului tomograf şi a sesizat...