Acasă Actualitate Mănăstirea Românești își sărbătorește cel de-al doilea hram, în prezența Mitropolitului Banatului

Mănăstirea Românești își sărbătorește cel de-al doilea hram, în prezența Mitropolitului Banatului

DISTRIBUIȚI

Mănăstirea de la Românești, una dintre cele mai reprezentative mănăstiri din Arhiepiscopia Timişoarei, își sărbătorește în Vinerea Luminată, de Izvorul Tămăduirii, cel de-al doilea hram. La eveniment va participa și ÎPS Ioan Selejan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, care va oficia, împreună cu un sobor de preoți, Sfânta Liturghie. De asemenea, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române din Banat va oficia, la bazinul cu apă termală din incinta mănăstirii, slujba de sfințire a apei – Agheasma Mică. Mănăstirea Româneşti se află la poalele Munţilor Poiana Ruscă, la un kilometru de drumul ce leagă localităţile Româneşti şi Tomeşti. Mănăstirea mai este numită de credincioşii bănăţeni şi „Balta Caldă”, deoarece în incinta ei se află un izvor cu apă semitermală, cu o temperatură constantă de 18°C, dar şi „Izvorul lui Miron”, după numele Patriarhului Miron Cristea, care, în anul 1910, pe când era episcop al Caransebeşului, a făcut o vizită canonică în parohiile din zonă şi, uimit de frumuseţea peisajului, a hotărât zidirea unei mănăstiri.

Comentarii

comentarii