Acasă Actualitate Mănăstirea „Țara Almăjului” din județul Caraș Severin își va sărbători, duminică, cel...

Mănăstirea „Țara Almăjului” din județul Caraș Severin își va sărbători, duminică, cel de-al doilea hram

221
DISTRIBUIȚI

Duminică 29 august, la sărbătoarea „Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul”,așezământul monahal „Țara Almăjului” din județul Caraș Severin își va sărbători cel de-al doilea hram.

Piatra de temelie a acestui așezământ mănăstiresc a fost pusă în 22 septembrie 2013, de către preasfințitul părinte episcop Lucian.

La 29 august 2018, biserica așezământului monahal-social a fost târnosită la sărbătoarea „Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul”. În acest an, tot la prăznuirea hramului, va avea și sfințirea picturii ce împodobește biserica așezământului monahal. Începând cu ora 9, preasfințitul părinte Lucian, episcopul Caransebeșului, va săvârși slujba de sfințire, după aceea va oficia Sfânta Liturghie Arhierească, alături de un sobor de preoți și diaconi.

Actualul așezământ mănăstiresc a luat fiinţă din dorinţa şi dragostea unor credincioşi almăjeni, de a avea în mijlocul lor o vatră monahală şi un centru social, unde rugăciunea să fie împletită cu ajutorarea semenilor nevoiaşi şi în suferinţă. În incinta aşezământului va funcţiona şi un cămin pentru persoane vârstnice şi nevoiaşi, dar și un centru pentru tineret.

”Așadar, sunt așteptați credincioșii din zonă și nu numai pentru a mulțumi pentru toate binefacerile și a ne ruga împreună lui Dumnezeu, la hramul așezământului monahal-social „Țara Almăjului”, duminică, 29 august, ora 9”, îndeamnă Claudiu Românu.

 

Comentarii

comentarii