Acasă Eveniment Marian-Constantin Vasile – activ în Adunarea Regiunilor Europene

Marian-Constantin Vasile – activ în Adunarea Regiunilor Europene

DISTRIBUIȚI

Comisia Europeană caută să limiteze şi ajutoarele investiţionale pentru aeroporturile mari

Vicepreşedintele  Consiliului Judeţean Timiş, Marian-Constantin Vasile (PNL), atrage atenţia asupra iniţiativei Comisiei Europene de schimbare a liniilor directoare de acordare a ajutoarelor de stat pentru aeroporturile regionale cu mai mult de 200.000 de pasageri pe an.

Astfel, acestea nu vor  fi mai putea fi susţinute investiţional şi operaţional, ca şi până acum, din fonduri publice, după o perioadă de tranziţie de 10 ani. Totodată, Comisia caută să limiteze şi ajutoarele investiţionale pentru aeroporturile mari. Marian Vasile a participat la şedinţa Biroului Executiv al Adunării Regiunilor Europene (ARE) ce a avut loc în Suedia în perioada 20-21 august. Comisia Economică şi de Dezvoltare Regională a ARE, condusă de vicepreşedintele CJ Timiş, este unitatea responsabilă din cadrul acestei instituţii de acest subiect şi de formularea unui punct de vedere puternic, care să fie susţinut în faţa Europei. În cadrul acestei comisii funcţionează, de câteva luni, un grup de lucru care s-a întâlnit de mai multe ori şi a fundamentat poziţia ARE, deja lansată în spaţiul mediatic european, în colaborare cu partenerul său ACI Europe (Airport Council International Europe). “În presa europeană deja se cunoaşte poziţia ARE şi anume că nu susţinem un asemenea demers al Comisiei Europene, care va duce în timp la decăderea unor aeroporturi regionale, a conectivităţii interregionale şi a economiei pe care o susţin implicit aceste aeroporturi. Bineînţeles că regulile jocului sunt clare: competiţie corectă, eficientă şi atragerea de investitori privaţi, însă fără o astfel de finanţare publică unele aeroporturi nu se vor putea descurca, ba chiar închide. Sper să nu fie şi cazul unor aeroporturi din România, multe dintre ele primind până acum ajutor de stat pentru dezvoltare şi operare. Pe 17 septembrie vom fi prezenţi în cadrul unei şedinţe a Parlamentului European pentru a ne susţine punctul de vedere, urmând ca a doua zi să organizăm la Bruxelles o ultimă şedinţă a grupului de lucru dedicat, înainte de a emite raportul politic final al ARE către Comisia Europeană, termenul limită fiind 25 septembrie, când se închide procedura de consultare publică. E nevoie ca instituţiile centrale europene să se apropie mai mult de autorităţile regionale şi judeţene. De altfel, unii europarlamentari cu care m-am întâlnit deja recunosc această lipsă de comunicare eficientă între cele două paliere. De aceea, dar şi pentru că aceasta este menirea de bază a ARE, dorim să venim în sprijinul acestor demersuri, aducând perspectiva specifică şi concretă a regiunilor membre ale ARE asupra acestui demers discutabil al Comisiei Europene. Ca şi exemplu, pot să vă spun că judeţul Iaşi va fi prezent în cadrul grupului de lucru de pe 18 septembrie la Bruxelles, susţinându-şi  punctul de vedere în plen.” a precizat Vicepreşedintele CJT Marian-Constantin Vasile. În ceea ce priveşte aeroportul din Timişoara, se pare că acesta nu va fi afectat de noua reglementare a Comisiei Europene, dacă va fi validată, având în vedere că se fac demersuri importante  justificate de importanţa acestuia ca aeroportul să fie încadrat în actele oficiale ale Comisiei Europene ca şi centru intermodal de transport persoane, acest statut oferindu-i posibilitatea de a obţine ajutorul de stat necesar pentru dezvoltare.

Comentarii

comentarii