Cu alte cuvinte România se va întoarce cu 145 de ani in urmã, la prevederile Codului penal din 1864 care a fost înlocuit ulterior de Codul penal al lui Carol al II-lea în anul 1936 în care pentru prima datã era incriminat incestul ca o infracțiune contra familiei, în aceastã categorie intrând și relațiile homosexuale.
Doamnelor și domnilor deputaþi, eliminarea incestului și a prostituþiei din proiectul noului Cod Penal va fi o mare greșealã ce va avea efecte irreparabile în societatea româneascã și va produce o gravã crizã moralã”, spune deputatul Marius Dugulescu.
Acesta spune cã legalizarea incestului va duce la probleme de sãnãtate grave.
În ceea ce privește prostituþia, Dugulescu spune cã țãri care au legalizat acest fenomen doresc sã revinã asupra legii Codului Penal. “Trãim într-o țarã creștinã, adeseori spunem cã suntem oameni cu fricã de Dumnezeu, atunci haideți sã demonstrãm cetãþenilor României acest lucru respingând legiferarea acestor grave pãcate și totodatã sã transmitem un mesaj clar tuturor țãrilor Uniunii Europene cã noi, românii, vrem sã ascultãm mai mult de Legea suveranã a lui Dumnezeu, iar poporul român sã rãmânã sub autoritatea Domnului nostru Isus Hristos!”, spune deputatul Marius C. Dugulescu.
Comentarii
comentarii