Acasă Economic Marius şi Emil Cristescu – cetăţeni de onoare ai municipiului Orăştie

Marius şi Emil Cristescu – cetăţeni de onoare ai municipiului Orăştie

DISTRIBUIȚI

Iniţiatorii şi finanţatorii proiectului „Arsenal Park Transilvania” , Marius şi Emil Cristescu, au fost onoraţi pentru contribuţia adusă la dezvoltarea turismului în regiune şi pentru promovarea imaginii acesteia în ţară şi străinatate. Alături de aceştia, a primit titlul de cetăţean de onoare al oraşului Orăştie şi Traian Stoia, directorul societăţii Timco SA, societate membră a Bega Grup, care administrează proiectul „Arsenal Park Transilvania”. În 2003, Marius şi Emil Cristescu, preşedintele, respectiv vicepreşedintele Bega Grup, au decis să-şi extindă portofoliul prin preluarea de la stat a unei noi societăţi – fabrica falimentară Rompiro (fosta Chimica Orăştie), complet dezafactată şi aflată într-o stare avansată de degradare. 5 ani mai târziu, în locul atelierelor în ruină, a buncărelor şi depozitelor de muniţii abandonate, au pornit construirea unei oaze moderne de vacanţă, păstrând atmosfera militară care dă exclusivismul unui resort unic în Europa. Proiectul înseamnă o investiţie totală de 20 milioane de euro realizată până în acest moment în proporţie de 50%.
Astăzi, Arsenal Park este un complex de vacanţă de 4 stele, cel mai întins din România (80 de hecare) şi singurul obiectiv turistic cu temă militară din Europa. Teritoriu nelimitat de aventură, muzeu militar în aer liber, teren de joacă într-un cadru natural de senzaţie, tabără de antrenament, bază de expediţii turistice, furnizor de adrenalină, toate acestea pot descrie inedita destinaţie de lângă Orăştie. Odată cu prezenţa unui astfel de obiectiv, zona a beneficiat de o vizibilitate sporită. Mii de turişti din ţară şi din străinătate au trecut prin Orăştie via Arsenal Park, iar interesul pentru toate obiectivele turistice şi de agrement din regiune a crescut exponenţial. Proiectul iniţiat de Marius si Emil Cristescu a devenit un reper pe hartă de interes a turismului din Europa şi, implicit, oraşul şi întreaga zonă beneficiază de pe urma acestei investiţii.
 

Comentarii

comentarii