Martorul mincinos

Practica justiției de astăzi, ritmul galopant, uneori nebunesc, în care sunt elaborate și finalizate dosarele penale, readuc în centru atenției tema martorului mincinos. De ce? Din simplul motiv că procurorii utilizează, din plin, denunțurile. Denunțătorii se transformă astfel în martori. Martorii și mărturiile lor constituie probe indirecte. Pentru a putea să susțină dosarele în fața instanțelor, avocații statului, mă refer în special în special la cei din DNA, fac eforturi de a-și consolida martorii, prin alți martori. Probele indirecte prin alte probe indirecte. De aici rezultă o înmulțire nemaivăzută a denunțurilor, precum și utilizarea, pe o scara de neimaginat până de curând, a unor interceptări. Și tot de aici apare și problema martorului mincinos.
Tipică pentru procurorul DNA este muncă de birou. Procurorul DNA nu face, practic, niciun fel de investigaţii pe teren. El se mărginește să-i aducă, cu ajutorul mascaților sau, în cel mai bun caz, al citațiilor imperative, pe toți cei care se presupune că ar putea furniza informații într-un dosar, la sediul DNA. Mulți dintre aceștia sunt apoi încarceraţi, adică arestați preventiv, condițiile de detenție determinându-i să „ciripească”. Legislația, la rândul ei, este extrem de generoasă cu turnătorii. Sau, mă rog, cum se numesc ei elegant, dacă asta poate fi ceva elegant, cu „denunţătorii”. Denunțătorii scăpa, practic, de o parte din pedeapsă, pentru faptele pe care le-au săvârșit sau se presupune că le-au săvârșit. Presiunea pentru a denunța este atât de mare și din partea procurorilor, dar și ca motivație psihologică a unor persoane care încearcă să scape de tortura arestului preventiv, încât, inevitabil, apare în dosare și foarte mult folclor. Adică, denunțuri mincinoase. Denunțătorii se transformă astfel în martori mincinoși.
Absolut îngrijorător pentru sănătatea justiției noastre este că, în aceste condiții, eu unul nu am auzit și probabil nici cei care citesc acest comentariu, despre vreun caz în care procurorul să descopere, pe parcursul anchetei sale, că o persoană a denunțat în fals. Adică, a relatat fapte inventate din dorința de a scăpa din tortura arestului sau chiar de a scăpa, nevinovat fiind, de o anchetă sau de vreo condamnare.
Cum nu am auzit nici eu, cum nu ați auzit nici dumneavoastră despre identificarea vreunui martor mincinos și pedepsirea lui conform legii, nu au auzit nici judecătorii. Și nu am cum să nu mă întreb cum, în condițiile în care am putea admite, la limită, că procurorii DNA sunt luați de val, judecătorii nu sesizează nici ei că mulți martori și multe mărturii din dosarele pe care le administrează reprezintă, la rândul lor, fraude. Unele făcute chiar la îndemnul sau cu complicitatea procurorilor.
Atunci când luând temperatura justiției române, vom constata că există un număr semnificativ de martori mincinoși condamnați și de procurori condamnați pentru că au determinat anumite persoane să devină martori mincinoși, vom putea, în sfârșit, afirma că există șansa ca sistemul să se vindece.

Comentarii

comentarii