Pentru ca această mașină de spălat să funcționeze este obligatoriu, ca tot ceea ce înseamnă conținutul ei, să fie agitat, cu o coadă de mătură. După ce lenjeria este ținută câteva ore la muiat. Apoi, are loc un procesul de limpezire. Tot semiautomat. Lădița de plastic este pusă sub un jet de apa, care miroase puternic a clor, și lăsată acolo o vreme. Și gata! Operațiunea s-a încheiat.
Acum să vedem ce a ieșit! Chiloții negrii își pierd o parte din culoare. Chiloții albi devin puțin negrii. Dar lenjeria este curată. Nimic de zis.
Exact așa lucrează, astăzi, justiția română. Ca o mașină de spălat rudimentară. Tip Jilavă. La capătul operației, albul nu mai e alb și negru nu mai e negru. Cu alte cuvinte, despre marii corupți începi să te îndoiești că sunt chiar atât de corupţi. Pentru că probele au fost insuficiente. Și nu au fost corect administrate. Pentru că s-au produs abuzuri. Iar, victimele inevitabile ale unei moriști judiciare, care lucrează în asalt, nu mai sunt nici ele victime imaculate. Nevinovații sunt și ei mai puțin nevinovați. Tot din cauza probelor insuficiente, prost administrate și a abuzurilor care i-au condus până la poartă penitenciarelor.
Când justiția lucrează ca o mașină de spălat rudimentară, chiar dacă lenjeria este, finalmente, curată, ea se deteriorează. Pentru că, în definitiv, nu mai rămâne intactă, nu se mai produce cel mai înalt rezultat pe care îl poate da justiția. Acela de a evidenţia ceea ce este negru. Și de a separa negrul de alb.
Comentarii
comentarii