Acasă Actualitate Măsura 121, din noul PNDR, îi nemulţumeşte pe fermierii din Timiş

Măsura 121, din noul PNDR, îi nemulţumeşte pe fermierii din Timiş

DISTRIBUIȚI

fermierii din timis -foto ciprian kovacs DSCF7829Noile norme impuse de PNDR în ceea ce priveşte Măsura 121, cu 40% finanţare de la Uniunea Europeană şi 60% autofinanţare, nemulţumeşte profund asociaţiile, grupurile de producători şi pe fermierii din Timiş.

Agricultorii susţin că, de fapt, cu cheltuielile care trebuie să le făcă pentru obţinerea documentelor se ajunge la peste 80% din suma ce urmează a fi primită. Situaţia devine şi mai gravă, dat fiind faptul că băncile nu vor să ofere credite fermierilor şi nu au cum să se autofinanţeze pentru implementarea unui proiect european. “În această situaţie, foarte multe nu poţi să faci. Dacă ai aceşti bani – 80% – ce îţi mai trebuie să te împrumuţi la bancă, să îţi faci mare bătaie de cap şi să umbli cu acte pe la toţi birocraţii? Nu se merită. Rentabil ar fi invers: ei să ne dea 80%, iar noi să venim cu 20% din sumă”, este de părere Ciprian Kovacs, preşedintele Cooperativei “Agricultorul Bănăţean” Timişoara.
Birocraţia excesivă şi sistemul extrem de complicat de scriere şi implementare a unui proiect UE rămân în continuare problemele cele mai dificil de rezolvat de către fermieri. O propunere a agricultorilor timişeni este ca APDRP să pregătească proiecte standard pe domenii, pentru ca omul să nu mai fie nevoit să umble cu un morman de acte după el, să piardă ani de zile, până finalizează de întocmit un proiect. “Dacă vrea să urgenteze atragerea fondurilor europene, ministerul să facă documente standard. Altfel, se tergiversează foarte mult. Unii fermieri schimbă prefixul până finalizează de scris un proiect. De ce să le facă acei consultanţi care să se umple de bani pe spinarea noastră? Măcar ca aceste consultaţii să fie gratuite. Ar beneficia mai mulţi, dacă ar fi mai simplu”, este de părere Dumitru Moţ, din Lovrin.

Comentarii

comentarii