În acest an, creșterea economică va încetini, iar spre sfârșit se va împotmoli de-a binelea. În 2025, primul an post-electoral, vom avea o curbă de sacrificiu. Care este mecanismul infernal prin care vom fi atât de greu loviți?
Putem să desfacem acest nod gordian al crizei în care s-a plasat și acum se zbate România, trăgând de oricare dintre firele care-l compun. Eu mă voi opri la creditare. În acest an, vor primi credite de la bănci mult mai puține persoane fizice și mult mai puține societăți comerciale. Și la dobânzi mult mai mari. Din această perspectivă, în 2025 ne așteaptă infernul. Fără credite sau cu credite la dobânzi exorbitante, un număr alarmant de mare de români își vor pierde proprietățile. Acestea vor fi preluate și apoi valorificate de către bănci. Fără credite sau cu dobânzi exorbitante, societățile comerciale nu se vor putea finanța, nu se vor putea dezvolta și nu vor putea sub nicio formă face față concurenței societăților străine, care se creditează de afară, în condiții mult mai avantajoase. Și, în această situație, economia României intră într-o criză profundă. Dar de unde până unde această situație grea legată de creditare? Ce este atât de diferit în România, față de alte state ale Uniunii Europene? În definitiv, totalul datoriilor României se situează undeva la media Uniunii Europene. De ce atunci noi suntem cei care intrăm în criză?
Răspunsul la această întrebare dramatică ni-l oferă pur și simplu posibilitatea sau imposibilitatea României de a-și acoperi într-un termen rezonabil datoriile. Sau de a diminua treptat respectivele datorii. Pentru a face acest lucru, este însă necesar ca economia să producă an de an plusvaloare. Cu alte cuvinte, să aibă o creștere mai accentuată decât cea a datoriilor. Or acest lucru nu se întâmplă. Și iată mai jos cifrele. Cifrele care nu mint.
În 2024, gaura financiară a României este de 36 de miliarde de euro. Această sumă este alcătuită dintr-un deficit bugetar calculat la 17 miliarde de euro și datorii care trebuie rostogolite pentru supraviețuirea statului, în valoare de 19 miliarde de euro. Mă refer exclusiv la datoriile scadente în 2024. Pentru a suporta cheltuielile prevăzute în legea bugetului, suntem obligați să facem rost, într-o formă sau alta, de cei 36 de miliarde de euro. Care reprezintă exclusiv bani pentru supraviețuire. De unde îi luăm? În principiu, statul se împrumută de la bănci. În principal. Numai că băncile din România, deși realizează profituri din ce în ce mai mari, sunt deja pe roșu din perspectiva împrumuturilor pe care le-au acordat. Pentru a-și diminua riscul, ele nu au altă soluție decât să diminueze creditarea și să încerce să accelereze recuperarea banilor împrumutați. Diminuarea creditării se face prin mărirea explozivă a dobânzilor. În aceste condiții, statul, pentru a goli băncile de banii rămași, îi va sacrifica pe cetățeni și va sacrifica societățile comerciale care, pentru sistemul bancar, prezintă un grad ridicat de risc. Dar nici în aceste condiții, în 2024, banii nu ajung. O altă cale de a atrage bani la buget este emiterea de obligațiuni. Pe care băncile le vor cumpăra în condiții extrem de avantajoase pentru ele. Nici așa însă nu va putea fi acoperită gaura de 36 de miliarde de euro. Așa se face că la un interval alarmant de scurt de timp vom primi din nou vizita experților Fondului Monetar Internațional.
Aceiași experți care au fost prezenți în România și la sfârșitul anului trecut. De ce mai este necesară o nouă evaluare? Pentru că indicatorii pe care i-am prezentat atunci când a fost conceput bugetul nu mai corespund cu realitatea prezentă. Dar asta știm și noi foarte bine, la fel cum au intuit de bună seamă și experții FMI. Și atunci ce caută ei totuși la București?
Nu am informații certe, dar presupun că experții FMI ne evaluează de această dată pentru a vedea în ce condiții ar putea acorda un împrumut României. O plasă de salvare. În principiu, un împrumut contractat cu Fondul Monetar Internațional, din care facem și noi parte, este ieftin. Adică cu dobânzi rezonabile. În realitate însă, pe lângă dobânzi, Fondul Monetar Internațional ne impune o serie întreagă de condiții dure, unele legate de valorificarea pe mai nimic a unor active dintre cele pe care le mai deține statul român. Ceea ce înseamnă, brutal vorbind, o creștere a deznaționalizării României. Pretutindeni în lume așa a lucrat FMI. Și așa a lucrat și în România, de câte ori am fost siliți să contractăm împrumuturi. De ce ar fi acum altfel?
În aceste condiții, 2025, un an postelectoral, în care Guvernul, care va fi el, va trebui să supraviețuiască și să încerce din răsputeri să oprească hemoragia, va plăti în numele nostru și pe seama noastră întreaga poliță a greșelilor trecute, la care se adaugă greșelile deliberate din acest an electoral. Rezultatul va fi o curbă de sacrificiu pentru populații și societățile comerciale, care, pentru o vreme cel puțin, dincolo de scăderea dramatică a nivelului de trai, va avea drept consecință o stagnare sau chiar un regres economic. Curba de sacrificiu este o terapie de șoc, prin care statul, aflat sub sabia lui Damocles, își reduce de voie de nevoie încasările în raport cu reducerea activității economice, dar, într-o proporție semnificativ mai mare, taie din cheltuieli. Din salariile bugetarilor și respectiv locurile ocupate de aceștia și din pensii. Anulând sau diminuând la maximum investițiile care ar putea aduce valoare adăugată la buget.
