Acasă Actualitate Medicii timişoreni luptă pentru salvarea vieţii unui actor de la Teatrul Naţional

Medicii timişoreni luptă pentru salvarea vieţii unui actor de la Teatrul Naţional

DISTRIBUIȚI

Ioan Strugari, actor al Teatrului Naţional Timişoara (TNT), este internat de trei zile la Clinica ATI din Timişoara, suferind de mielită, o inflamaţie a măduvei spinării. Boala, care este declanşată de factori virali, afectează măduva pe secţiuni transversale şi duce la paralizie, a început să se manifeste la actorul de doar 29 de ani în noaptea de sâmbătă spre duminică. Internat de urgenţă la Clinica Anestezie Terapie Intensivă, Ioan Strugari este paralizat şi respiră cu ajutorul aparatelor, boala punându-i în pericol nu doar funcţiile locomotorii, ci şi viaţa. Medicii secţiei de neurologie fac eforturi pentru recuperarea actorului, în timp ce părinţii şi colegii de la teatru stau cu rândul lângă acesta, la spital. Actorii şi personalul Teatrului Naţional Timişoara au ţinut să-şi exprime suportul şi recunoştinţa faţă de medicii care încearcă să-l salveze, în aceste zile, pe unul dintre cei mai îndrăgiţi colegi. „Teatrul Naţional Timişoara îşi exprimă recunoştinţa faţă de medicii de la Spitalul Judeţean Timişoara
care de mai multe zile sunt clipă de clipă alături de colegul nostru, actorul Ioan Strugari, în lupta lui pentru viaţă. Este important pentru noi toţi că prin profesionalismul şi interesul lor, aceştia îl sprijină în fiecare secundă, în fiecare secundă, îi oferă o şansă în plus”, a transmis Codruţa Popov, secretar literar la TNT. Ioan Strugari s-a născut în 16 decembrie 1981, la Timişoara. A absolvit Facultatea de Muzică a Universităţii de Vest Timişoara, în 2007. Printre spectacolele în care a jucat se numără „Offside”, „Trei surori”, „Bye Bye America” şi „Poveste de iarnă”.

Comentarii

comentarii