Acasă Eveniment Medicina primară din Timiş, în pragul falimentului?

Medicina primară din Timiş, în pragul falimentului?

DISTRIBUIȚI

Patronatul Medicilor de Familie (PMF) Timiş trage un semnal de alarmă faţă de situaţia tot mai gravă în care se află medicina primară, ajungând în pragul falimentului majoritatea cabinetelor de medicină de familie, nu numai din Timiş, ci din întreaga ţară, cu repercusiuni directe şi profund defavorabile asupra sănătăţii tuturor. Fără medicamente şi medici

Dr. Claudia Iftode, vicepreşedintele PMF Timiş, a subliniat că orice sistem de sănătate performant este sau ar trebui să fie centrat pe pacient. Cu toate acestea, se constată tot mai acut că, deşi bolnavul are dreptul, nu poate beneficia de medicamente şi materiale sanitare în spitale, deşi are dreptul, nu poate beneficia de analize şi investigaţii gratuit, decât rareori, deşi are dreptul la vaccinuri gratuite pentru copiii lui, nu a putut beneficia de ele luni întregi, prin lipsa vaccinurilor, deşi are dreptul neîngrădit la asistenţă medicală, pacientul constată pe zi ce trece că medicii care sunt îndreptăţiţi să le-o acorde se împuţinează, emigrând masiv în Occident. “Noi, medicii de familie, am fost întotdeauna alături de pacienţii noştri, le-am acordat tot sprijinul pe măsura posibilităţilor noastre sau chiar în lipsa lor, astfel încât, în mod real, ei ne percep acum ca fiind eşalonul principal în asistenţa medicală. Toate sondajele de opinie arată că românii au cea mai mare încredere în medicul lor de familie şi activitatea acestuia este cea mai bine apreciată”, a precizat dr. Iftode.

Medicina de familie – cel mai important segment
 
Nu acelaşi lucru se întâmplă la nivelul decidenţilor Sistemului de Sănătate românesc, care declară şi implicit recunosc că medicina de familie reprezintă cel mai important segment al furnizorilor de servicii medicale, fiind o prioritate naţională. „Nu mi se pare în regulă ca în România să cheltuim peste 46% din Fondul Naţional de Asigurări de Sănătate pentru servicii medicale acordate în unităţile spitaliceşti, în timp ce pentru medicina de familie să alocăm doar 5,8%. Aici trebuie reaşezat sistemul”, a declarat Attila Cseke, ministrul Sănătăţii, în acest sens.
“În ciuda tuturor declaraţiilor şi recunoaşterii importanţei medicinei de familie, constatăm cu stupoare că responsabilii sistemului intenţionează şi pentru anul viitor reducerea bugetului alocat acestui sector. În plus, ultimul proiect al ministerului reduce practic la zero sporurile pentru medicii care lucrează în mediul rural, afirmând că toate problemele legate de drumuri, utilităţi şi nivelul de trai al populaţiei au fost rezolvate. Toate aceste măsuri se iau în condiţiile creşterii continue a preţului la utilităţi, a inflaţiei şi a creşterilor de dobânzi la credite”, se arată în comunicatul Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie din România şi Societăţii Naţionale de Medicină de Familie.
 

 

Comentarii

comentarii