Acasă Actualitate Meteorologii anunţă ninsori și în Banat, până joi dimineaţă

Meteorologii anunţă ninsori și în Banat, până joi dimineaţă

213
DISTRIBUIȚI

Meteorologii anunţă ninsori în întreaga ţară, până joi dimineaţă, iar pentru Bucureşti şi 14 judeţe a fost emis cod galven, cantităţile de precipitaţii fiind însemnate. Vremea va fi deosebit de rece miercuri şi joi, mai precizează meteorologii. 

De marţi seară, până joi la ora 10.00, meteorologii anunţă că aria precipitaţiilor moderate cantitativ va cuprinde treptat Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Banatului şi zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură.

”Vor predomina ninsorile, iar în extremitatea de sud şi în sud-est, în noaptea de marţi spre miercuri (9/10 martie) şi în prima parte a zilei de miercuri (10 martie) precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ploaie. Izolat se va forma polei sau gheţuş. Ninsori în general slabe cantitativ se vor semnala local şi în Transilvania, Moldova şi în restul zonei montane”, au transmis meteorologii.

Potrivit acestora, vântul va prezenta intensificări în regiunile sudice şi sud-estice, precum şi la munte, cu viteze în general de 45…55 km/h, temporar viscolind ninsoarea şi amplificând senzaţia de frig.

”Vremea va fi deosebit de rece pe parcursul zilelor de miercuri şi joi cu precădere în regiunile sudice, unde valorile termice vor fi cu 8…10 grade mai scăzute decât mediile multianuale, iar în nopţile de miercuri spre joi (10/11 martie) şi joi spre vineri (11/12 martie) în majoritatea regiunilor”, au mai precizat meteorologii.

Aceştia anunţă cod galben, de marţi noapte până joi la ora 06.00, pentru Bucureşti şi 14 judeţe.

”În Oltenia şi în cea mai mare parte a Munteniei, precum şi în zona Munţilor Banatului, în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură, începând din a doua parte a nopţii de marţi spre miercuri (9/10 martie) şi până în dimineaţa zilei de joi (11 martie), temporar vor fi mai ales ninsori însemnate cantitativ (20…30 l/mp) şi se va depune strat de zăpadă, local consistent”, au mai precizat meteorologii.

Judeţele vizate sunt Argeş, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Giurgiu, Ialomiţa, Mehedinţi, Olt, Prahova, Teleorman şi Vâlcea.

 

Comentarii

comentarii