Timișoara. Orașul iubit, râvnit, dar și urât de cei care nu au reușit să se bucure de el. Timișoara mea, a ta, a noastră, a lor… A cui? A început primăvara, dar praful ne domină căile respiratorii, este greu suportabil, străzile nespălate, pline de noroiul uscat, purtat de cauciucurile camioanelor ce huruie prin oraș ca niște monștri, la care se adaugă mizeria făcută de oameni. Da, de oamenii pe care-i iubim, pe care ne străduim să-i facem să înțeleagă rigorile unei urbe civilizate (și aici nu mă refer la timișorenii autentici, ci la cei care zboară doar prin oraș, sau locuiesc pentru o perioadă prea scurtă, și nu le pasă!). Ați văzut vreodată zona Maria, urmată de Kuttl, spre gară, mergând pe jos? Nu este nimic mai trist, mai jalnic: pungi de resturi, țigări, pachete goale. De foarte multe ori, cei care fac ”mica poluare” sunt chiar angajații magazinelor chinezești, turcești, românești, niște necivilizați care-și expun cu insolență întreaga gamă de elemente ale nepăsării, pe bulevardul Carol (Tinereții), ca și cum le-ar aparține spre distrugere finală… Își aruncă în stradă mucurile de țigări, fumul, pe trecători, resturile alimentare, în gardul viu… Aș vrea să văd Poliția Locală în acțiune, aș vrea să-i văd pe reprezentanții Primăriei Timișoara făcându-și datoria. Cerem prea mult? 
Firmele de spălare auto au de lucru, cel puțin, iată un fapt pozitiv. S-au deschis, parțial, unele terase din centrul Timișoarei. Nimeni nu-i întreabă pe patroni sau pe angajați de ce nu-și spală trotuarul, în vreme ce există HCL ce permite inspectorilor primăriei, dar și polițiștilor, să-i întrebe câte ceva…
Despre Circulația Rutieră (ca serviciu public) nu se poate vorbi, aproape deloc! Debandada din trafic este sursă de crimă involuntară, sau dimpotrivă, volitivă, cu câți nebuni sunt la volan, pe care nimeni nu-i întreabă de… sănătate. Se vorbește le telefon, se trece pe roșu, peste linia continuă, nimeni, semnalizând, nu respectă regula așteptării, ți se taie drumul din dreapta, este o mare dramă să mai vrei să fii corect pe drumurile Timișoarei!
Se mătură? Da! Dar nu se (mai) spală, pe motivul că este… rece! Nu știu dacă 14 – 15 grade Celsius reprezintă o temperatură de îngheț!
Timișoara a devenit orașul de care-mi este dor! Mi-e dor de mirosul de primăvară, de cel al copacilor japonezi, cu frunza… roșcată, mi-e dor de petalele de flori din Parcul Trandafirilor, azi scena scandalurilor între clanurile de țigani, mi-e dor de zâmbetul cofetăreselor de la ”Violeta” (dispărută, și ea), de acel politicos ”mă scuzați, vă rog!”, din anumite situații publice, mi-e dor de Timișoara studenției, când Timișoara era…Timișoara!
Muncim la tema ”capitală culturală” și, pentru prima dată în acești ani de dezbateri, mi-e teamă că alții vor fi mai puternici decât noi, la acest capitol!
Timișoara are drepturi, administrația are obligații! Față de noi, de tine, de el, de ea… E prea multă indolență, nepăsare, prea mult ”Eu știu!”. Aș vrea să mai aud și ”Te ascult!”.
