Praznicul Bobotezei 2024 a reunit, sâmbătă 6 ianuarie, mii de credincioși la Catedrala Mitropolitană din centrul Timișoarei, la Sfânta Liturghie, oficiată de ÎPSS Ioan, Mitropolitul Banatului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
De asemenea, oamenii nu au plecat cu mâna goală acasă! Mitropolia a pregătit mii de litri de agheasmă sfințită chiar de ÎPSS Ioan, iar credincioșii și-au umplut bidoanele cât au vrut și au dus la familie apa sfințită.
Cu acest prilej, ierarhul a săvârșit slujba aghiasmei. După sfinţirea apei, chiriarhul a binecuvântat credincioşii, stropindu-i cu apă sfinţită.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre însemnătatea praznicului Bobotezei:
„Binecuvântat să fie Dumnezeu care ne-a chemat și pe noi, astăzi, pe malul Iordanului, ca, în duh și în credință, să fim lângă Sfântul Ioan Botezătorul, martori ai Botezului Domnului.
Sfântul Ioan boteza lângă un loc, Betabara, unde se putea trece vadul. Dar ce îi atrăgea pe oamenii din vremea aceea acolo, la acest pustnic?
Pentru că la Ierusalim era templul unde se aflau arhiereul, preoții, jertfele care se aduceau zilnic.
Ioan spunea așa: <<Pocăiți-vă, că s-a apropiat împărăția cerurilor>>. Era multă neorânduială în popor și iată un pustnic cu o viață sfântă putea să biciuiască păcatul, nu pe oameni.
Sfântul Ioan n-a dat o palmă la nimeni, dar a biciuit păcatele oamenilor din vremea aceea și a putut să spună <<pocăiți-vă>>, că într-adevăr el lăsase toate lucrurile lumii și era un om care trăia în duhul lui Dumnezeu.
Și iată, spun evangheliștii, cum în vremea aceea a venit Hristos la Ioan să se boteze. Cum o fi lucrul acesta, să vină Dumnezeu să fie botezat de un pământean?
De ce vine Hristos la Ioan, la Iordan? Pentru că sosise ceasul să-și înceapă misiunea publică pe pământ. Dar n-a dorit să o înceapă ca un necunoscut, colo și colo, ci a dorit să o înceapă în public.
De ce nu la templul din Ierusalim? Pentru că Dumnezeu a văzut mai multă credință în sufletul și inima Sfântului Ioan, decât în preoții de la Templul din Ierusalim.
Auziți ce caută Dumnezeu, inimi curate, ca să se sălășluiască Duhul cel Sfânt în ele. Apoi cine putea să-l arate lumii pe Hristos? Cine era autoritatea morală cea mai înaltă din vremea aceea în Țară Sfântă, dacă nu Sfântul Ioan Botezătorul?
Acolo erau oameni mulți și de acolo s-au răspândit mai departe cele ce s-au întâmplat la Botezul Domnului nostru Iisus, adică arătarea Sfintei Treimi”, a explicat ÎPSS Ioan.
La final, preoţii slujitori au împărţit, în bună rânduială, mii de litri cu agheasmă tuturor credincioşilor veniți la catedrala mitropolitană.