Acasă Actualitate Ministrul Culturii vrea o „cascadă de proiecte” pentru ca Timişoara să devină...

Ministrul Culturii vrea o „cascadă de proiecte” pentru ca Timişoara să devină Capitală Culturală Europeană

DISTRIBUIȚI

daniel barbu muzeul revolutieiÎn cele două zile în care a fost prezent în capitala Banatului, Daniel Barbu, ministrul Culturii, a garantat suţinerea sa necondiţionată pentru ca Timişoara să devină Capitală Culturală Europeană în 2021.

„Interesul nostru este de a promova o cascadă de proiecte pentru a face de nerefuzat candidatura orașului la Capitală Culturală Europeană. Dosarul de candidatură, care trebuie să arată bine nu numai ca sit, pe lângă spațiul ca atare, care e unic în Europa, e vorba și de vitalitatea culturală a orașului, de cele două muzee, e vorba de a face acest Muzeu al Revoluției și alte muzee, pentru a se deschide până în 2020”, a spus sâmbătă, la Timişoara, ministrul Daniel Barbu.

Noul Muzeu al Revoluţiei ar putea fi inaugurat cel mai devreme la sfârşitul lui 2014. Deocamdată, totul este în fază e proiectare, se va forma o echipă de specialişti în muzeografie şi va fi prezentat un concept.

„Eu mi-aș dori să îl facem anul acesta, mai realist ar fi să îl inaugurăm în decembrie 2014, la 25 de ani de la Revoluție. Suma investită nu va fi mare. Muzeul va fi foarte interactiv”, a mai spus Daniel Barbu.

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a venit şi el cu o idee pentru Muzeul Revoluţiei. Robu vrea extinderea acestui muzeu în subpasajul din Piaţa Operei.

Comentarii

comentarii