Acasă Actualitate Ministrul Doina Pană, la Reșița: ”Radarul pădurii nu e o glumă”

Ministrul Doina Pană, la Reșița: ”Radarul pădurii nu e o glumă”

DISTRIBUIȚI

Doina Pană, ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, a vizitat miercuri Reșița și Caraș-Severinul, pentru prima oară de când ocupă această demnitate. Ministrul a susținut o conferință de presă la Reșița, s-a întâlnit cu electoratul din Anina şi a vizitat complexul de mori pe apă de la Rudăria.

La Reşiţa, Doina Pană a subliniat faptul că ministerul pe care îl conduce, Romsilva, instituţiile din subordine şi angajaţii silvici din întreaga ţară se găsesc în faţa unui eveniment de maximă importanţă, un fel de moment zero, în care vor dispărea defrişările de păduri, datorită punerii în funcţiune a aşa-zisului radar al pădurii, dar şi a altor măsuri luate pentru stârpirea mafiei lemnului.

„Persoanele sau grupurile care se ocupă cu tăierile ilegale credeau că radarul nu va funcţiona. În momentul în care au văzut că nu e de glumă, numărul infracţiunilor şi al făptaşilor a început să scadă. Iată niște cifre care îmi parvin direct de la serviciul 112: la nivel naţional, în weekend-ul 17 octombrie – 19 octombrie au fost 110 transporturi de lemne, dintre care 39 ilegale. Pe un segment de 48 de ore, din 20 octombrie ora 8, au fost 47 transporturi de lemn, dintre care zece ilegale. Numărul lor scade faţă de ceea ce a fost la început. Apoi, între 21 octombrie ora 8 şi 22 octombrie ora 8 au fost 42 de transporturi, dintre care 12 ilegale. Acum se confiscă marfa şi sunt amenzi până la 100 de milioane de lei vechi. Vreau să fac o precizare clară pentru lemn, pentru că aici se fac acţuni în instanţă. Doresc să fie confiscat şi autovehiculul. Mai vreau şi un SMURD pentru păduri – să apăr personalul silvic şi să intervenim operativ“, a remarcat ministrul Doina Pană.

Ministrul delegat a prezentat şi bilanţul celor 25 de ani de permanente desfrişări: pagube de cinci miliarde de euro, peste 500 de angajaţi răniţi şi băgaţi în spital în urma agresiunilor fizice şi patru oameni ucişi. Din aceste considerente, este nevoie ca pădurarii să fie protejaţi şi să acţioneze în echipă. Despre noul Cod Silvic, care nu a ajuns încă în plenul parlamentului, s-a spus că s-au pus numeroase piedici, a existat o permanentă disperare din partea celor care simt pericolul imens al pierderii controlului asupra unei activităţi ilicite, iar presiunea a fost imensă.

Comentarii

comentarii