Acasă Eveniment Ministrul Maria Grapini a venit la Timişoara pentru a susţine tinerii antreprenori

Ministrul Maria Grapini a venit la Timişoara pentru a susţine tinerii antreprenori

DISTRIBUIȚI

grapini holet boavistaSâmbătă, 20 aprilie, la Hotelul Boavista din Timișoara a avut loc evenimentul „Antreprenoriatul. Evoluţia ta de la Start-up la Performanţă”, organizat de Junior Chamber International Timişoara (JCI) şi Tineretul Conservator Timişoara. Această dezbatere și-a propus să vină în sprijinul tinerilor cu vârsta până în 35 de ani, care au sau intenţionează să înfiinţeze o afacere, oferindu-le ocazia să afle care sunt posibilităţile şi soluţiile eventualelor probleme cu care se pot confrunta, direct de la oameni cu experienţă şi putere de decizie. Scopul principal este dezvoltarea IMM-urilor. La eveniment au participat persoane atestate din domeniul economic.

Discuţia de la Timișoara a acoperit toate subiectele de interes, iar principalele teme abordate au fost:

• Impozitul forfetar – impact şi beneficii;
• Simplificarea procedurilor fiscale;
• Posibilităţi de dezvoltare a afacerilor;
• Fonduri oferite prin programele AIPPIMM;
• Fonduri oferite prin programele U.E.;
• Bussiness angels;
• Crowd funding;
• Fonduri de garantare & Instituţii Financiare Nebancare;
Structuri de sprijin pentru tineri antreprenori;
• ONG-uri;
• Surse informaţionale;
• Consiliere gratuită în afaceri;
• Apariţia incubatoarelor de afaceri;
• Cursuri de antreprenoriat.

Comentarii

comentarii