Nemţii sunt cei mai tari din lume la fotbal. Dar nu numai. Ultimul gol în sportul naţional german, după cum aflăm astăzi, ceva mai performant decât povestea cu corectitudinea germană, este cumpărarea Cupei Mondiale din 2006. În spatele aparenţei de respectare a legilor şi a principiilor moralităţii, motorul german arată în realitate nişte valori de poluare extrem de toxice. Volkswagen, pe româneşte «maşina poporului», este din 1938, de pe vremea Führerului, un simbol al tehnicii, avansului şi exactităţii germane. Deci un fel de «cum e turcul şi pistolul». După un VW-gate şi un fussball-gate, Gate-landul cu capitala la Berlin îşi demontează propria imagine de promotor al legalităţii, corectitudinii, moralităţii şi dreptăţii. Exact lozincile care au ajutat-o să ocupe moral şi apoi economic un întreg continent, promovând mitul germanităţii. Zborul pe sub radar al mitului german cu tentă neo-coloniala, tehnic dotat de laboratoarele de propagandă la cel mai înalt nivel, s-a agăţat de o tobă de eşapament puturoasa şi o minge dezumflată trasă la poartă.
Oare cultura germană şi perfecţiunea tehnică ale acestei naţiuni chiar nu au reuşit să şocheze omenirea cu ceva mai rafinat? Până şi cel mai filogerman se miră de simplitatea şi stupizenia acestor scandaluri, oarecum doar lumeşti, de natură să umanizeze cumva imaginea nenaturală a übermensch-ului, aducându-l în lumea reală a corupţiei şi escrocheriilor. Şi iată cum o specie superioară, în faţa căreia românii cad pe spate de extaz, se transformă într-un banal homo sapiens european. Adică la fel de inoculat în sânge cu trişatul atât de necesar supravieţuirii într-o lume globalizată, ca şi alte popoare eleve al dascălului de la Berlin.
Păi să nu ne bucurăm că Germania doreşte să transforme UE într-un bloc economic închis, care să ţină în frâu globalizarea? Săraca Germanie, pusă la zid de prea multa concurenţă mondială, nu a avut de ales. Ca să ajungă campioana economică a Europei, la fel ca şi la fotbal cu competiţia Cupei Mondiale cumpărată, a mituit ca să-şi asigure superioritatea în ochii popoarelor subdezvoltate de la periferia continentului prin nişte artificii de imagine, de la fotbal la motoare. Un cancelar mămos şi hobby-uri ale sexului puternic, fotbalul şi maşinile, au ocupat până şi coperţile revistelor de life style cu dedicaţie pentru ambele sexe. Iar pentru gustul celor dotaţi cu darul dezbaterii au creat dialectica hărniciei, explicând că sărăcia în Europa ar ţine mai mult de cultură decât de interese economice oneroase.
Conducerea economică germană a Uniunii Europene a impus un program de austeritate, astăzi garant al celui mai ridicat şomaj în rândul tineretului,ceea ce, în termeni microbişti, ar însemna înfrângere a adversarului prin autogol de la 11 m. După ani de dezbateri pe tema hărniciei germane ca răspuns la criza datoriilor, mingea germană a dat-o în bară.
Firesc ca în aşteptarea următorului «gate», România nu are decât de profitat de pe urmă acestui curent al neo-germanismului realist. O ţară care a conservat valori germane de mai bine de opt sute de ani, mândră de căile ferate caroline şi dornică să răpună sărăcia prin alegerea unui etnic german în fruntea statului, «ţara lucrului bine făcut», poate oferi la nivel de imagine în vecinătatea Muzeului Ţăranului Român, un «Muzeu al Superiorităţii Germane». Avem privilegiul de a alege între un mini-Walt Disney al culturii germane la Sibiu sau poate chiar la nivel de ţară întreagă. Aceste valori ale nemţilor bine ancorate în percepţia din popor pot să ofere Germaniei un câştig de imagine, menit să fim iertaţi pentru întoarcerea armelor în Al Doilea Război Mondial. În ţara lui «să nu-i supărăm» avem posibilitatea de a aduce necondiţionat pe lângă resursele economice cedate prin dezindustrializare şi un aport spiritual demn al unui popor credincios stăpânului. Avem avantajul de a fi la nivelul miturilor politice defazaţi de restul lumii cu aproape un secol şi mai putem compensa prin naivitate ceea ce prin hărnicie nu ne-a fost dat. Să acceptăm să fim cu drag păcăliţi.
