Acasă Actualitate Mizerie de nedescris la Liceul C.D. Loga din Timişoara

Mizerie de nedescris la Liceul C.D. Loga din Timişoara

DISTRIBUIȚI

Toalete infecte în incinta Liceului Loga
Liceul Constantin Diaconovici Loga este unul dintre cele mai vechi şi renumite licee din Timişoara. Până aici toate bune şi frumoase, numai că în ultimii ani, din cauza nepăsării celor care au condus această unitate de învăţământ, liceul a început să decadă încet, dar sigur. Toaletele acestui liceu nu au fost renovate de ani de zile, iar starea deplorabilă în care au ajuns se poate observa cu ochiul liber: fără uşi, cu pereţi mâzgăliţi, iar unele nu au nici măcar apă. Tihomir Milin, noul director al acestui liceu, a găsit şi o explicaţie pentru această situaţie deplorabilă. Milin spune că nu există bani, în momentul de faţă, pentru renovarea acestor toalete.

„ Eu sunt director la acest liceu doar de două săptămâni, nu se pot sparge toate doar în capul meu. Este adevărat că toate toaletele din incinta unităţii noastre de învăţământ arată rău, dar nu avem bani pentru a le renova. Am cerut sprijin Primăriei Timişoara, pentru a ne aloca o sumă de bani. Dacă nu vom primi aceşti bani, probabil că aceste toalete nu vor fi renovate niciodată” , spune Tihomir Milin.

„Biserică de cartier în curtea Liceului Loga”

Curtea Liceului Loga din Timişoara nu arată deloc bine: musteşte de gunoaie. În tot acest timp, noua conducere a acestui liceu dă vina pe Mitropolia Banatului, care constuieşte o biserică în curtea acestei unităţi de învăţământ.

 

Directorul Tihomir Milin spune că liceul pe care îl conduce nu are nici o vină pentru apariţia acestor gunoaie. „ Am observat şi eu că este mizerie în curtea liceului, dar trebuie să vă spun că nu noi suntem răspunzători de acest lucru. În curtea liceului nostru se construieşte o biserică de cartier, iar beneficiarul acestui lăcaş de cult este Mitropolia Banatului din Timişoara. Ei sunt cei care ar fi trebuit să curăţe locul de gunoaie. Noi am informat municipalitatea de existenţa acestor gunoaie şi le-am cerut sprijin pentru a rezolva această problemă, dar, până în acest moment, nu am primit un răspuns”, spune Tihomir Milin.

„Gunoaiele vor dispărea după ce lucrarea va fi gata”

Părintele Cristian Feraru, omul care răspunde de ridicarea acestui lăcaş de cult, spune că pentru strângerea acestor gunoaie ar fi nevoie de aproximativ 4.000 de lei, bani de care Mitropolia Banatului nu dispune, în acest moment. „Trebuie să vă spun că această biserică din curtea Liceului Loga se ridică în mai multe etape. Nu are rost să adunăm molozul acum, pentru că ar costa prea mult şi, oricum, aceste gunoaie ar reapărea. În ceea ce priveşte data la care va fi finalizată această biserică, nu vă pot oferi amănunte, pentru că, în momentul de faţă, lucrările stagnează din lipsa banilor”, spune Cristian Feraru. Părintele Feraru a omis, însă, să spună că lucrările la această biserică au început în urmă cu mai bine de 12 ani, timp în care Mitropolia Banatului, Liceul C.D Loga, Primăria Timişoara şi Inspectoratul Şcolar  Judeţean Timiş nu au reuşit să pună mână de la mână pentru finalizarea acestor lucrări.

Comentarii

comentarii