Nu este prima oară când atragem atenția instituțiilor publice din Timișoara asupra dezastrului fonic produs de motociclete conduse de teribiliști sau de mașinile cu motoare potrivite unor competiții ce ar fi menite să ruleze pe piste speciale. Timișorenii decenți, persoane care ar vrea să doarmă, familii în care copiii ar trebui să se bucure de liniștea nopților, adulți care ar vrea să citească, poate, toți au o neliniște și o spaimă: turațiile anormale ale motoarelor conduse de motocicliști sau șoferi cu tulburări comportamentale. Spaima sculării din liniște, șocul fonic. De ce? Cine își ia dreptul să ne facă asta? Timișorenii sunt activi pe facebook, scriu redacțiilor, ne scriu personal pe toate căile de comunicare deschise, se plâng, caută răspunsuri.
Nimic din toate acestea nu ar fi atât de dramatice, dacă nu s-ar termina cu moartea! Moartea cumplită ce distruge nu doar viața celui care a plătit cu teribilismul propriu, dar distruge sufletele celor mai dragi: familia, prietenii, apropiații. Tânărul care a murit noaptea trecută a făcut asta. A murit în centrul Timișoarei, după ce a făcut curse și viraje periculoase. Nu a gândit la urmări, nu a luat în calcul nenorocirea, a crezut că poate sfida moartea, și-a lăsat în doliul definitiv familia, prietenii, pe toți care-l iubeau. Pentru ce? Pentru o doză de adrenalină? Fusese oprit cu doar două săptămâni înainte de un echipaj al Poliției Rutiere Timișoara și amendat pentru două încălcări. Nu a ținut cont, din păcate, de semnalul dat de Dumnezeu. A fost un semn, dar poate nu a realizat. Un semnal că… poate mai încet, poate mai puțin agresiv, ar fi mai bine….
A murit un om tânăr, ce păcat! Doar 21 de ani. Drama aceasta, lecția pe care a dat-o poate altora ca el, scena morții, toate ar putea fi o atenționare pentru alții?
Raziile pe care le-a făcut și le face constant Poliția Rutieră Timișoara sunt semnul civilizației și al unei educații europene, incontestabil.
Mereu, după vizite în Europa, timișorenii relatează: ”Am oprit în Amsterdam doar pentru o clipă, credeam că nu mi se întâmplă nimic, doar așteptam pe cineva, când a apărut poliția. M-am și speriat. De unde? Din tufe, dintre flori? Am încercat să explic că voi pleca într-un minut. Că nu staționez. Am plătit 200 euro.” Sau ”Am depășit cu puțin viteza în Ungaria. Nici nu am realizat, mi-a venit amenda acasă, 50 de euro.” Lista relatărilor este lungă.
Aici, acasă la noi, unii sfidează legea, legile.
Unii se cred nemuritori.
Alții cred că li se cuvine să sfideze moartea. Greșeala este că Moartea nu sfidează. Atacă direct!
