Acasă Actualitate Momente dramatice pentru Helmuth Duckadam

Momente dramatice pentru Helmuth Duckadam

369
DISTRIBUIȚI

Momente extreme de grele pentru Helmuth Duckadam. Legendarul portar al Stelei a anunțat că una din cele mai dragi ființe din viața a murit.

Helmuth Duckadam traversează una dintre cele mai cumplite perioade din viața sa. O persoană foarte importantă din familia lui s-a stins din viață, iar suferința și dorul l-au îngenuncheat pe fostul mare portar. El a transmis un mesaj sfâșietor în memoria ființei dragi lui care a părăsit această lumea.

Tatăl lui Helmuth Duckadam a murit și, la scurt timp după ce a survenit decesul, legendarul portar a așternut pe o rețea de socializare câteva rânduri extrem de emoționante. Părintele fostului sportiv a încetat din viață ieri, iar mesajul lui a fost însoțit de poza de mai jos în care apar mama și tatăl său.

“Am așteptat-o… dar nu am vrut să vină. A venit acum vestea că s-a stins VASILE PETRE, TATA, care m-a crescut și bărbatul care a făcut-o fericită pe mama. De fiecare dată când plecăm de acasă, din Semlac, ne îmbrățișam și-L rugam pe Dumnezeu să-l țină până la următoarea mea vizită.

Din păcate, de azi nu am să-l mai pot ține în brațe, dar va rămâne in mintea și sufletul meu. Te-am iubit și îți mulțumesc pentru tot ce mi-ai dăruit! Dumnezeu să îți dea odihnă veșnică!”, a scris Helmuth Duckadam pe contul său oficial de Facebook.

Fostul sportiv a primit nenumătate mesaje de condoleanțe din partea prietenilor, dar și a fanilor săi. “Dumnezeu să- l odihnească în Lumina Lui!”, “Sincere condoleanțe! Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, “Condolențe familiei. Dumnezeu să îl ierte, să îl odihnească în pace, să-i fie țărâna ușoară” sunt trei dintre comentariile strânse de postarea acestuia.

“Dumnezeu să-l odihnească! Condoleanțe!”, “Dumnezeu să- l odihnească în Lumina Lui!”, “Sincere condoleanțe! Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, “Condolențe familiei. Dumnezeu să îl ierte, să îl odihnească în pace, să-i fie țărâna ușoară”, sunt câteva din comentariile lăsate de internauți la anunțul trist făcut de Helmuth Duckadam.

Comentarii

comentarii