Acasă Cultura Moş Crăciun vine la copiii sindicaliştilor din Filarmonica Banatul, pentru prima dată

Moş Crăciun vine la copiii sindicaliştilor din Filarmonica Banatul, pentru prima dată

DISTRIBUIȚI

Sindicaliştii din Filarmonica Banatul îmbracă instituţia în straie de sărbătoare, pentru că Moş Crăciun bate la uşă, căutând copiii cuminţi şi pe cei mai năzdrăvani, pentru a-i întreba ce-au mai făcut în ultimul an, pentru a le da poveţe de îndreptare şi, în final, pentru a scoate din desagă darurile mult aşteptate. Moşul ştie că în saloanele nobililor de-acum un veac-două, stră-Moşul său le aducea celor mici bomboane de casă (de unde vine până la noi denumirea de „saloane”) care-i umpleau de bucurie. De această dată, Moş Crăciun le aduce felurite dulciuri de sezon, sucuri, jucării. În dar, Moşul încărcat de ani va fi răsplătit cu colinde. „Pentru prima dată, cei 74 de copii ai sindicaliştilor din Filarmonica Banatul îl vor întâmpina pe Moş Crăciun, duminică, 14 decembrie, de la ora 12.30, în sediul instituţiei. Cu acest prilej, colegii din Filarmonică au pregătit şi un spectacol în care vor cânta la diferite instrumente colinde româneşti şi din repertoriul universal. Va fi o feerie pentru cei mici, la care şi-au adus contribuţia sponsorii pe care noi, la rându-ne, îi vom răsplăti prin promovare cu concerte pe care le vom susţine la Mall”, spune Florin Deac, liderul sindicaliştilor din Filarmonica Banatul.

Comentarii

comentarii