Acasă Actualitate Muncă în folosul comunităţii contra amenzi, la Timişoara

Muncă în folosul comunităţii contra amenzi, la Timişoara

DISTRIBUIȚI

De la începutul anului, 4 timişoreni au fost obligaţi să presteze muncă în folosul comunităţii, prin sentinţe judecătoreşti. Totul s-a întâmplat după ce aceştia au uitat să-şi plătească amenzile contravenţionale. La nivelul Grupării Mobile de Jandarmi Timişoara au fost înregistrate, în 2010, 23 de cereri de acest gen. Până acum, instanţele au acordat rău-platnicilor doar 234 de ore de muncă în folosul comunităţii. „Orele de muncă ale persoanelor ce nu şi-au plătit amenzile au fost stabilite de completele de judecată, în funcţie de cuantumul amenzilor aplicate de jandarmi, dar neachitate în termenul legal”, spune locotenent colonelul Daniela Satnciu, purtătorul de cuvânt al Grupării Mobile de Jandarmi Timişoara. Măsurile luate de instanţele de judeactă au venit în urma modificărilor legislative, potrivit Legii 293 din 2009, privind regimul juridic al contravenţiilor. Conform acestora, nu mai este necesar şi obligatoriu consimţământul contravenientului pentru înlocuirea amenzii contravenţionale cu muncă în folosul comunităţii.

Comentarii

comentarii

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentUrgie la Timişoara
Articolul următorNinja de Ghiled