Acasă Administraţie Municipalitatea lugojeană alocă bani pentru acțiuni cultural-educative și biserici

Municipalitatea lugojeană alocă bani pentru acțiuni cultural-educative și biserici

1143
DISTRIBUIȚI

Consiliul Local lugoj a fost convocat joi, 28 mai, de la ora 14, într-o ședință ordinară, ocazie cu care va fi supusă aprobării agenda acţiunilor cultural – educative pe anul 2020 propuse a fi cofinanţate din  bugetul local. De asemenea, va fi dezbătut și Regulamentul privind stabilirea și acordarea unor forme de sprijin financiar de la bugetul local al municipiului Lugoj pentru unităţile/lăcaşurile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute în România, situate pe raza administrativ – teritorială a municipiului Lugoj. În aceeași ședință, vor fi supuse aprobării și proiectele de hotărâri privind: organigrama și statul de funcții ale aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Lugoj; transmiterea în folosinţă gratuită către Spitalul Municipal ,,Dr. Teodor Andrei” Lugoj a unui generator curent, grup electrogen Kohhler-SDMO J 110K; contul de execuţie al bugetului local pe trimestrul I al anului 2020; alocarea din bugetul local a sumei de 5.000 lei necesară achiziționării a două laptopuri pentru premierea a doi elevi lugojeni pentru spirit civic; stabilirea naturii juridice a unor imobile. Toate proiectele de hotărâri sunt inițiate de către primarul Francisc Boldea.

Comentarii

comentarii