Acasă Actualitate Muzeu în aer liber şi pavaj din rocă vulcanică, în Piaţa Libertăţii...

Muzeu în aer liber şi pavaj din rocă vulcanică, în Piaţa Libertăţii din Timişoara

DISTRIBUIȚI

piata libertatii 1

Lucrările de reabilitare a centrului istoric al Timişoarei continuă. Într-un ritm „excepţional”, susţine primarul Nicolae Robu. Până în prezent, cea mai importantă parte le-a aparţinut arheologilor. Aceştia au scos la lumină o jumătate de tonă de material ceramic şi construcţii diverse, în special din perioada otomană şi din perioada austro-ungară.

 

Bani în plus pentru amenajarea unui muzeu în aer liber

Conform primarului, lucrările de reabilitare a centrului istoric sunt în grafic. Acesta se declară foarte mulţumit de ritmul în care se lucrează şi de cooperarea pe care executanţii o au cu arheologii şi cu arhitecţii. Această cooperare se va vedea şi în modul în care vor fi valorificate descoperirile arheologice. Chiar dacă acest lucru înseamnă cheltuieli suplimentare, sume care nu erau prevăzute în proiectul iniţial, municipalitatea va amenaja un adevărat muzeu în aer liber.

piata libertatii 3

Dacă dorim să facem anumite amenajări speciale, pentru a pune în valoare descoperirile, evident că acele amenajări vor trebui să fie suportate din veniturile noastre proprii, pentru că fondurile europene nu au fost alocate şi pentru aşa ceva. Încă nu este făcută reproiectarea. Abia după ce se încheie cercetarea arheologică vom stabili cum vom pune în valoare descoperirile, având în vedere şi costurile pe care diversele soluţii le incumbă. Eu cred că ar fi bine să facem ca numite lucruri să fie vizibile în continuare. Cred că soluţia de acoperire cu sticlă sau alt material transparent, pe care am văzut-o prin alte părţi în lume, chiar dacă e mai costisitoare, este una pe care ar trebui să o adoptăm şi noi. Lăsarea unor descoperiri la vedere ar spori farmecul şi gradul de interes pe care l-ar suscita centrul nostru istoric”, a declarat Robu.

piata libertatii proiect

Pe lângă zona amenajată pentru descoperirile arheologice, o altă noutate în Piaţa Libertăţii va fi pavajul din klincher şi andezic, dispus în cercuri concentrice, pornind de la monumentul Sfântului Nepomuk.

Bilanţ public al cercetărilor arheologice

eveniment pmt arheologi

Descoperirile arheologice şi modul în care ar putea fi puse în valoare au fost temele unei eveniment desfăşurat marţi, 11 februarie, în sala de consiliu a Primăriei Timişoara. Bilanţul lunilor de săpături şi cercetări a fost făcut de Dorel Micle, arheolog la Universitatea de Vest (responsabil de şantierul arheologic din Piaţa Libertăţii) şi Constantin Inel, de la Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia (responsabil de şantierul arheologic în Piaţa Ţarcului, străzile Florimund Mercy, Eugeniu de Savoya, Vasile Alecsandri, Francesco Griselini). Planurile de punere în valoare a descoperirilor au fost prezentate de arhitectul Radu Mihăilescu. La eveniment au participat şi directorul Muzeului Banatului, Dan Ciobotaru, şi directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş, Sorin Predescu.

Vezi bilanţul săpăturilor arheologice din Piaţa Libertăţii, AICI!

Comentarii

comentarii