Acasă Cultura Naşterea lui Iisus, la Liebling

Naşterea lui Iisus, la Liebling

DISTRIBUIȚI

La Şcoala cu cls. I-VIII Liebling-Timiş, în fiecare an în preajma Crăciunului, cadrele didactice pregătesc cu copiii un colind (înv. Cornelia Ţica şi prof. Gabriela Lazăr), o scenetă cu naşterea Mântuitorului (prof. Liliana Budure), al cărei decor l-au pregătit cadrele didactice în echipă cu copiii talentaţi la desen (prof. Delia Hategan). Sceneta prezintă textul biblic al naşterii lui Iisus într-o abordare modernă şi astfel semnificaţia momentului pătrunde în sufletul fiecărui privitor. Colindele împrumutate din repertoriul internaţional sau moştenite din moş-strămoşi, din toate zonele ţării prin multiculturalitatea locuitorilor, valorifică atât tradiţia, dar şi inovaţia, valorificând ce mai bun pentru educaţia fiecărei generaţii. Prin activitatea cu conţinut religios devin mai buni elevii, dascălii, părinţii şi suntem mai aproape unii de alţii la celebrarea ceasului de cumpănă al istoriei. Inaugurarea a avut loc, vineri 17 decembrie, ora 12.00. “Prin prezentarea de catre copii a colindelor şi a scenetei în faţa comunităţii, în aer liber, sperăm să ajungem mai uşor la sufletul lor, iar atmosfera este mai naturala şi mai originală, prin decorul folosit”, a declarat director Schneider Marius.

Comentarii

comentarii