Ca urmare a acumulării unei cantități mari de deșeuri, în cursul zilei de astăzi au fost direcționați în zonă reprezentanții societății de salubrizare Retim, pentru a strânge gunoaiele, strada fiind programată din nou pentru curățenie, în cadrul campaniei de primăvară, în data de 10 mai. De altfel, strada a mai fost igienizată acum aproximativ două săptămâni la solicitarea Poliției Locale. După finalizarea curățeniei de primăvară, polițiștii locali au în vedere intensificarea acțiunilor și în această zonă deoarece s-a constatat că mai multe persoane au obiceiul să arunce deșeuri pe strada respectivă. Reamintim că potrivit HCL 371/2007 abandonarea de deșeuri pe domeniul public se sancționează cu amenzi de până la 2500 lei. De la începutul anului, polițiștii locali au aplicat un număr de 705 sancțiuni persoanelor depistate abandonând deșeuri pe domeniul public în tot orașul, 199 fiind aplicate în ultima lună, inclusiv în perioada desfășurării campaniei de curățenie de primăvară. Pentru a contribui împreună la a avea un oraș curat și civilizat, Poliția Locală face apel din nou la cetățenii care locuiesc în zonă să sesizeze dacă observă persoane care abandonează deșeuri în zona respectivă, dar și în altele din oraș la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112.
Comentarii
comentarii