Acasă Actualitate Nicolae Oprea, APCP Timiş: „Din 2015, schimburile de pământ între arendaşi nu...

Nicolae Oprea, APCP Timiş: „Din 2015, schimburile de pământ între arendaşi nu vor mai fi recunoscute”

DISTRIBUIȚI

revolta fermieri Nicolae Oprea 2015DSCF1589Asociaţia Producătorilor de Cereale şi Plante Tehnice (APCPT) Timiş a trimis o adresă către Ministerul Agriculturii şi APIA privind problematica schimburilor de terenuri între  utilizatori. „E un aspect care îi îngrijorează pe fermieri. Se aşteaptă emiterea unui ordin prin care să nu mai fie recunoscute schimburile de pământ între arendaşi. Începând cu 2015, aceste schimburi nu vor mai fi luate în considerare, la întocmirea şi depunerea cererilor pentru subvenţii şi nu se vor mai acorda subvenţii pentru aceste suprafeţe. Astfel, dacă fiecare şi-ar declara parcela numărul ar ajunge la 520.000 în Timiş. Scopul este ca fiecare să declare ceea ce are în acte. Se lucrează la acest act normativ. Am încercat să obţinem un punct de vedere de la minister pentru ca acest acord de schimb să mai funcţioneze, până fermierii se pun la punct cu actele. Trebuie un control mai riguros”, a declarat Nicolae Oprea, secretarul APCPT Timiş. O altă problemă grea cu care se confruntă fermierii este legislaţia extrem de stufoasă. „Noi nu avem o structurare a legislaţiei în agricultură. Este imposibil să avem sute de ordine ale ministrului, sute de hotărâri de guvern şi zeci de legi. E aproape imposibil să le ştim pe toate şi să urmărim aplicare lor. A fost o sinteză a acestor acte normative una prin 1995 şi alta prin 2005, acel Ghid al fermierului, cu principalele acte normative. Nu avem un îndrumător legislativ pentru exploataţiile mari, nici pentru cele mici. Obligatoriu e nevoie de un îndrumător destinat fermierilor. De aceea oamenii nu sunt informaţi. De aceea noi am hotărât la nivelul consiliului judeţean şi cu sprijinul camerei agricole să facem o selecţie a acestor acte normative, astfel, ca la începutul anului 2016 să scoatem acest îndrumător cu actele normative principale, pentru a veni în ajutorul fermierilor din Timiş”, a spus Oprea.

Comentarii

comentarii