Acasă Actualitate Nicolae Robu a sădit dudul pletos – copacul medierii, la Michelangelo

Nicolae Robu a sădit dudul pletos – copacul medierii, la Michelangelo

DISTRIBUIȚI

Primarul Timişoarei a sădit marţi seară copacul medierii, pe spaţiul verde din intersecţia Michelangelo. Copacul este din specia… dudul pletos. Sădirea acestui copac a avut loc în cadrul evenimentului “Medierea prinde rădăcini” – organizat de Consiliul de Mediere din România. “Litigiile dintre oameni pot fi rezolvate şi altfel. Este o etapă necesar a fi parcursă înainte de a ajunge în instanţele judiciare. Am convenit să plantăm aici, în Timişoara, într-un loc vizibil, un copac ca simbol al medierii. Ca un imbold pentru cetăţeni să mai lase conflictele la o parte, să fie mai toleranţi, mai dispuşi la bună înţelegere între ei. Trebuie să ne respectăm unii pe alţii, să fim toleranţi unii cu alţii, să ne ascultăm unii pe alţii pentru a ajunge pe cât posibil la formule amiabile între noi şi când este vorba de interese contradictorii ale celor implicaţi. Eu nu sunt un tip conflictual, eu nu promovez conflictul cu nimeni, însă, din păcate, se pare că îi deranjez pe foarte mulţi şi prin faptul că sunt un om al legii, al corectitudinii, şi mai nou îi deranjez şi prin multele realizări pe care le am, în comparaţie cu ei, care nu au ce să pună pe talerul unei balanţe comparative. Atunci nasc scandaluri, mă atacă în fel şi chip şi sigur că din când în când trebuie să ripostez şi eu”, a spus Nicolae Robu, referindu-se la comflictele verbale pe care le-a avut de-a lungul timpului cu adversarii politici. “E foarte simplu să apelăm la instanţa de judecată, dar există alternative, şi una dintre ele este medierea, acea modalitate elegantă, elevată, rapidă şi mai puţin costisitoare de rezolvare a conflictelor. Plantarea copacului medierii în acest loc foarte improtant pentru Timişaora este un apel către timişoreni de a apela cu încredere la procedura medierii. Există soluţia medierii, o soluţie viabilă, o primă cale de urmat atunci când există conflicte”, a spus Zeno – Daniel Şuştac, vicepreşedinte al Consiliului de Mediere din România.

Comentarii

comentarii