Acasă Actualitate Nicolae Robu – noul preşedinte interimar al PNL Timiş – vrea să...

Nicolae Robu – noul preşedinte interimar al PNL Timiş – vrea să revigoreze filiala

216
DISTRIBUIȚI

“Îmi exprim convingerea că dl. Buşoi şi ceilalţi colegi îmi vor fi alături în greaua muncă asumată, de revigorare a PNL Timiş, cu ţinta imediată de a face din filiala noastră un contributor semnificativ la promovarea Preşedintelui PNL Crin Antonescu în funcţia de Preşedinte al României”
PNL Timiş are o nouă conducere interimară, în persoana lui Nicolae Robu. Senator şi rector al Universităţii Politehnice, acesta nu a făcut de mult timp pasul în politică. Conducerea filialei Timiş a PNL a fost demisă. Acest lucru s-a întâmplat direct de la centru şi a venit în urma rezultatelor obţinute la alegerile europarlamentare. Liberalii au decis la centru schimbarea conducerilor în Timiş şi în alte judeţe care au avut la alegerile europarlamentare scoruri sub media naţională. Până acum filiala PNL Timiş era condusă de europarlamentarul Cristian Buşoi. Înainte de Cristian Buşoi la conducerea filialei a fost Adrian Cioroianu. În urma rezultatelor la europarlamentare Cristian Buşoi împreună cu biroul de conducere a decis dizolvarea conducerilor a 36 de organizaţii din Timiş şi obţinerea unui scor de 25 la sută la alegerile prezidenţiale ce vor urma. Acum, locul europarlamentarului Buşoi a fost luat de către senatorul Nicolae Robu care va îndeplini funcţia de preşedinte interimar până la alegerile care vor veni.

A acceptat când postul era deja vacant
Crin Antonescu, preşedintele PNL la nivel naţional a declarat că în Timiş este un bazin electoral mare şi important pentru PNL, iar cei schimbaţi sunt în continuare colegi de partid pe care vor conta în bătăliile ce urmează. “Plecând de la scorul slab, în raport cu aşteptările, obţinut de PNL Timiş la alegerile europarlamentare, forurile superioare ale PNL au considerat, în perspectiva alegerilor prezidenţiale, că ar fi mai potrivit să mă învestească pe mine în funcţia de Preşedinte al PNL Timiş. Am acceptat, pentru că n-am fost niciodată omul care să fugă de răspundere, dar ţin să precizez că asta s-a întâmplat abia când postul era vacant, în pofida pledoariei mele de susţinere a colegului Cristian Buşoi. Îmi exprim convingerea că dl. Buşoi şi ceilalţi colegi îmi vor fi alături în greaua muncă asumată, de revigorare a PNL Timiş, cu ţinta imediată de a face din filiala noastră un contributor semnificativ la promovarea Preşedintelui PNL Crin Antonescu în funcţia de Preşedinte al României. Asta, desigur, cu sprijinul masiv al timişorenilor şi al celorlalţi timişeni, sprijin pe care eu, personal, mizez, cum am mizat, obţinând satisfacţie, şi când am hotărât să candidez ca Senator al României”, a declarat senatorul Nicolae Robu, noul preşedinte interimar al PNL  Timiş. Acesta va trebui să-şi numească un birou interimar de conducere în zilele ce vin.

Comentarii

comentarii