Acasă Actualitate Nicolae Robu susține că ”dacă e adevărat”, consultantul de la Teatrul German,...

Nicolae Robu susține că ”dacă e adevărat”, consultantul de la Teatrul German, care a căutat adresa lui Moliere, îşi va pierde funcţia

DISTRIBUIȚI

Primarul Nicolae Robu a declarat marţi că Elisa Covaci, consultantul artistic al Teatrului German de Stat Timişoara, care căuta adresa de mail a “domnului” Moliere, pentru o corespondenţă de pe tema drepturilor de autor  nu va mai rămâne pe funcţia respectivă, dacă se va adeveri că aşa s-a întâmplat.

“Nu ştiu, nu am auzit. Cine ştie la cine se referea, sunt şi sute de Popescu. Nu pot să cred! Cine ştie cu care Moliere (voia să vorbească, n.r.). Mai sunt şi în contemporaneitate unii. Nu pot să-mi imaginez că voia să comunice cu acel Moliere. Mă voi apleca asupra cazului. Este de râs, dar este de plâns. Nu va mai fi consultant artistic dacă se confirmă ce spuneţi dumneavoastră (presa, n.r.). Cum Dumnezeu să fie consultant artistic?! Să fim serioşi!”, a spus Nicolae Robu.

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Culturii, Ion Ardeal Ieremia, a declarat (luni, n.r.) că un consultant artistic al Teatrului German din Timişoara a cerut adresa de e-mail al lui “Molier” pentru o corespondenţă pe tema drepturilor de autor. “Domnule primar Robu, cu fiecare zi care trece fără să organizaţi un concurs pentru un management profesionist la Teatrul German, ne facem de mirul lumii!!! Distinsa din imagine, pe numele ei de intelectual Elisa Covaci, consultant artistic (Dumnezeule Mare!!!) acolo, cerea adresa de mail a lui «Molier» pentru o corespondenţă pe tema dreptului de autor… sau, mă rog, daţi-i-o dumneavoastră, dacă o aveţi!”, a scris Ieremia.

La cererea secretarul de stat în cadrul Ministerului Culturii, Ion Ardeal Ieremia, de organizare a unui concurs pentru ocuparea funcţiei de director al Teatrului German primarul Timișoarei a răspuns că teatrul este condus de Ioan Blodurean, director delegat, și l-a atacat pe fostul șef al instituției, Lucian Vărșăndan.

Nicolae Robui: ”Este cu delegaţie câtă vreme permite legea delegaţia. Trebuie să se termine procesul. Este un proces pe care l-a dorit un individ lipsit total de caracter (Lucian Vărșăndan, nr) , deşi ştiţi bine că eu i-am propus să fie director interimar până se organizează concursul, aşa cum scria în ordonanţă. Dincolo de faptul că a câştigat în instanţă, în legislaţie scrie diplomă de licenţă în domeniu, nu preocupări şi proiecte. Sentinţa trebuie respectată. I-am spus, vă numesc director interimar, dar nu a vrut. Eu nu am vrut conflicte cu nimeni dar a ieşit aşa cum a ieşit. Este în interesul cuiva acest conflict? Dar unii trăiesc detaşaţi în conflicte. Le convine o astfel de situaţie, nu lucrează nimic, se bazează pe o victorie în instanţă şi o încasare de sume importante fără muncă”.

Comentarii

comentarii