Acasă Eveniment Niculae Mircovici critică aberaţiile noii legi pentru revoluţionari

Niculae Mircovici critică aberaţiile noii legi pentru revoluţionari

DISTRIBUIȚI

Sunt diferite legi în România care dau anumite drepturi celor care au luptat în revoluţie sau au avut de suferit din cauza regimul comunist opresiv. Când s-a făcut Legea recunoştinţei, s-a referit la revoluţionari, deportaţi în Bărăgan. Toate au fost legi reparatorii, singura văzută ca o lege a recunoştinţei a fost Legea 42 – recunoaşterea faptului că datorită Revoluţiei din ‘89 s-a produs schimbarea regimului. În baza ceastei legi au fost acordate certificatele de luptător. Din păcate, sunt multe anomalii care fac ca şi cei care nu au mişcat un deget la revoluţie să aibă certificat de revoluţionar. „Acum, prin amendamentele lui Ialomiţianu, un  miliţian din Caransebeş care a fost bătut beneficiază de certificat de rănit, iar alţi adevăraţi revoluţionari nu beneficiază de absolut nimic”, spune Niculae Mircovici, deputat în Parlamentul României, preşedinte al Uniunii Bulgare din Banat România.

„Cred că nu va rămâne aşa”

În Timişoara sunt 800 de luptători în revoluţie şi în ţară sunt 16.000, în locuri unde nu s-a întâmplat nimic. Acum, în loc să se discute acest lucru, s-a tăiat în acelaşi fel, de la toţi. „Dacă noi, timişorenii, suntem de acord cu această chestie înseamnă că suntem de acord cu revoluţia de la Adjud sau de la Sinteşti, unde s-a aflat în ianuarie că a picat Ceauşescu. Cred că nu va rămâne aşa. E o anomalie, e anormal ca miliţienii şi securiştii care au fost bătuţi în revoluţie şi au certificat de rănit să beneficieze de drepturi mai departe, mai mari decît ale oamenilor care şi-au pierdut copiii. S-a creat o anormalitate. Nu discut dacă merită sau nu să primească cineva ceva. Mi s-a părut că ceea ce s-a produs pentru Timişoara, prin acest punct 19, este o anomalie”, consideră Mircovici. De altfel, revoluţionarii din Timişoara, Arad şi Reşiţa au protestat, marţi, în oraşul revoluţiei din 1989, împotriva deciziei guvernului privind adoptarea Legii 410,  împotriva Luptătorilor Remarcaţi prin Fapte Deosebite.

 

Comentarii

comentarii